2024-04-19 22:52

Noi dezvăluiri scandaloase în urma unei anchete BBC: Djokovic ar fi folosit un test fals pentru a putea intra în Australia

 |  12:50
Noi dezvăluiri scandaloase în urma unei anchete BBC: Djokovic ar fi folosit un test fals pentru a putea intra în Australia

O anchetă realizată de jurnaliștii BBC scoate la iveală îndoieli cu privire la momentul în care Novak Djokovic a fost testat pozitiv la Covid. Este vorba despre testul cu ajutorul căruia sârbul a intrat în Australia pentru a încerca să participe la Australian Open. Acest test a fost furnizat pentru a-l scuti de regulile care interziceau jucătorilor nevaccinați să participe la Grand Slam-ul de la Melbourne. Ancheta jurnaliștilor de la BBC relevă faptul că numărul de serie de pe testul său din 16 decembrie pare să nu se potrivească cu un eșantion de teste efectuate în Serbia în aceași perioadă, scrie Mediafax.

În plus, aceași anchetă constată că respectivul număr este mai mare decât cel al celui de-al doilea rezultat (negativ) al testului său, efectuat șase zile mai târziu. Cererea de viză a liderului mondial a fost în cele din urmă respinsă, dar nu din aceste motive.

Ce se pune defapt la îndoială?

Documentele prezentate de avocații lui Djokovic la tribunalul federal din Australia includ două certificate de testare Covid (PCR), unul cu rezultat pozitiv la 16 decembrie și unul cu rezultat negativ la 22 decembrie.

Un grup de cercetare german, numit Zerforschung, a sesizat pentru prima dată discrepanța, deoarece testul anterior avea un cod de confirmare mai mare decât cel ulterior. Aceștia au scris un articol de blog intitulat „Testele PCR ale lui Novak Djokovic care călătoresc în timp" și au colaborat cu site-ul german de știri Der Spiegel, care a relatat despre acest subiect. Printre documentele depuse la tribunalul federal din Australia se numără și un document al directorului interimar al organismului oficial de sănătate din Serbia, care confirmă că datele de pe aceste certificate reflectă cu exactitate data la care au fost efectuate testele. BBC a dus ancheta mai departe, încercând să stabilească exact șirul evenimentelor și să găsească dovezi, pro sau contra concluziilor celor de la Zerforschung.

Astfel, s-a constatat că „domnul Djokovic a fost testat în Serbia și a primit rezultatele de la Institutul de Sănătate Publică din Serbia. Toate aceste rezultate ale testelor au un cod unic de confirmare.”

„Am dorit să verificăm dacă aceste numere sunt generate în ordine strict cronologică într-o singură bază de date națională în momentul procesării.”, spun cei de la BBC.

În caz afirmativ, acest lucru ar fi adus în discuție motivul pentru care testul anterior a avut un număr de serie mai mare.

Jurnaliștii BBC au colectat date din cât mai multe certificate de testare sârbești, pentru a trasa aceste coduri de confirmare pe o linie cronologică, 21 dintre ele fiind furnizate de colegii de la BBC cu sediul în Serbia, toate fiind emise de Institutul de Sănătate Publică.

Alte 35 au fost obținute de la Milovan Suvakov, un cercetător sârb stabilit în SUA, care a postat unele dintre datele sale pe Twitter, cu protejarea identităților.

În baza acestor informații s-a alcătuit un grafic care a relevat faptul că în toate cazurile, codurile de confirmare s-au încadrat în aceeași cronologie și au arătat că, cu cât data rezultatului testului era mai timpurie, cu atât codul de confirmare era mai mic.

Singurul caz care nu se potrivește în tipar, dintre toate codurile de confirmare pe care jurnaliștii BBC le-au trasat în acest grafic a fost testul pozitiv al lui Novak Djokovic, din 16 decembrie.

Comparația s-a făcut în condițiile în care în eșantionele analizate există teste din 16 decembrie, precum și din zilele următoare.

Toate acestea urmează tiparul așteptat, numerele de confirmare crescând în ordine cronologică.

În cazul codului de confirmare pentru testul pozitiv al sârbului, din 16 decembrie (7371999), acesta se încadrează pe linia graficului, între rezultatele codurilor de testare pe care cei de la BBC le au pentru 25 decembrie (7366969) și 28 decembrie (7415312). Acest lucru pare să sugereze un test efectuat între aceste două date ulterioare.

BBC se întreabă în consecință, ce ar putea explica această discrepanță? Se știe că cele două teste efectuate de Djokovic au fost procesate în laboratoare diferite și este posibil ca aceste laboratoare să fi primit loturi diferite de coduri de confirmare. Acest lucru ar putea explica de ce primul său test are un cod mai mare decât al doilea. Cu toate acestea, în lista de coduri de confirmare analizate, există două coduri care au fost procesate în același laborator ca și testul pozitiv al liderului mondial (la două zile și la patru zile după prelevarea sa). Ambele au coduri de confirmare mai mici. În plus, rezultatele testelor pe care BBC le-a adunat au fost procesate în opt laboratoare diferite și nu există nimic în date care să sugereze că diferite laboratoare au loturi separate de coduri de confirmare.

„Întotdeauna există posibilitatea unei erori", a declarat pentru BBC Djordje Krivokapic, specialist în securitatea datelor și în securitatea digitală. „Dar dacă ar fi fost cazul, ar fi existat o explicație simplă", spune el. „Nu văd de ce autoritățile statului nu ar spune pur și simplu acest lucru". Jurnaliștii de la BBC care au realizat ancheta au transmis toate concluziile lor în acest caz Institutului de Sănătate Publică din Serbia, precum și Biroului guvernamental pentru Tehnologia Informației. Încercarea lor repetată și prin diverse canale, de a obține o reacție s-a soldat fără răspuns. De asemenea, BBC a contactat echipa lui Djokovic și i-a invitat să explice discrepanțele, dar nu au primit niciun răspuns de la ei.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-01-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE