2024-04-25 19:21

Miki Buzărnescu s-a calificat și ea în turul doi la WIMBLEDON

 |  15:14
Miki Buzărnescu s-a calificat și ea în turul doi la WIMBLEDON

Mihaela Buzărnescu, locul 127 mondial, s-a calificat, marţi, în turul doi la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului. Sportiva noastră a învins-o pe germana Nastasja Schunk (18 ani), locul 154 mondial, scor 6-4, 6-2, după o oră şi 16 minute.

Buzărnescu a pornit meciul ca din tun şi a condus cu 3-0, însă adversara a revenit şi a luat două ghemuri, însă românca şi-a păstrat avantajul unui break şi a făcut diferenţa în primul set, 6-4. În actul secund, Buzărnescu a început de asemenea cu break, iar la 4-2 a câştigat din nou conta serviciului, încheind cu 6-2.

Românca şi-a asigurat un cec de 78.000 de lire sterline şi 70 de puncte WTA, iar în turul doi va evolua cu învingătoarea meciului dintre Gabriela Ruse, locul 54 mondial, şi Coco Gauff (SUA), locul 12 mondial şi favorită 11.

Miki Buzărnescu este a treia româncă ajunsă în turul secund la Wimbledon, după Sorana Cîrstea şi Irina Begu. Marţi vor evolua în primul tur şi celelalte patru românce de pe tablou, Simona Halep (contra cehoaicei Karolina Muchova), Gabriela Ruse (împotriva americancei Cori Gauff), Irina Bara (împotriva franţuzoaicei Chloe Paquet) şi Ana Bogdan (contra ucrainencei Daiana Iastremska).


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-06-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE