2020-12-02 17:58

Juergen Klopp, tehnicianul celor de la Liverpool, a fost desemnat antrenorul anului

 |  19:00
Juergen Klopp, tehnicianul celor de la Liverpool, a fost desemnat antrenorul anului

Juergen Klopp, tehnicianul celor de la Liverpool, a fost desemnat antrenorul anului într-o anchetă realizată de prima ligă engleză.

Germanul Juergen Klopp a fost ales antrenorul anului în Premier League, la capătul unui vot al publicului, combinat cu cel al unui juriu compus din specialişti, ale cărui rezultate au fost date publicităţii sâmbătă de prima ligă engleză de fotbal, informează AFP.

Klopp, în vârstă de 53 ani, devine astfel primul german care câştigă acest trofeu, în palmaresul căruia îi succede spaniolului Pep Guardiola (Manchester City), laureatul precedentelor două ediţii.

Luna trecută, Juergen Klopp fusese desemnat antrenorul anului şi în ancheta Asociaţiei tehnicienilor din liga engleză de fotbal, primind distincţia chiar din mâinile legendarului manager al lui Manchester United, Sir Alex Ferguson, cel care a dat numele său acestui premiu.

FC Liverpool, care nu mai cucerise titlul de campioană a Angliei din 1990, a dominat cu autoritate acest sezon, pe care l-a încheiat cu un avans de 18 puncte faţă de Manchester City, campioana din 2018 şi 2019.

Elevii lui Klopp au egalat, cu această ocazie, recordul de 32 de victorii pe parcursul unui sezon, reuşind şi o serie istorică de 18 victorii consecutive. "Cormoranii" au fost de neînvins pe propriul stadion, unde au cedat doar 2 puncte din 57 posibile.

Klopp l-a devansat în cadrul votului organizat de Premier League pe englezul Frank Lampard, care a condus-o pe Chelsea Londra până pe locul 4 în clasament, la primul său sezon pe banca tehnică a unei echipe de elită.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-08-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE