2024-04-25 15:26

Ilie Năstase, despre Emma Răducanu, noua CAMPIOANĂ de la US Open: "Tatăl ei este foarte dur cu ea!"

 |  13:08
Ilie Năstase, despre Emma Răducanu, noua CAMPIOANĂ de la US Open: "Tatăl ei este foarte dur cu ea!"

Ilie Năstase a comentat, duminică, în exclusivitate la Antena 3, victoria istorică de la US Open. Noua revelaţie a sportului mondial Emma Răducanu, a învins-o pe canadianca Leylah Fernandez cu scorul 6-4, 6-3.

Sportiva de 18 ani cu origini româneşti, care reprezintă Marea Britanie, a devenit astfel, primul jucătător care câştigă un turneu de Mare Şlem, venind din calificări, fără să piardă vreun set. 

În mai puţin de două ore, Emma Răducanu a reuşit să o învingă pe canadianca Leylah Fernandez

A câştigat primul set după o oră de joc şi două break-uri, iar în actul secund s-a impus după alte 51 de minute şi un time-out medical. 6-4, 6-3 a fost scorul final.

"Le sunt recunoscătoare celor din echipă, celor care sunt aici cu mine, dar şi celor care se află acasă, asociaţiei de tenis Lawn, fiecărei persoane care m-a sprijinit. Am ştiut încă de la bun început că o să fie un meci greu, deoarece Leylah a jucat un meci incredibil, cu performanţe majore în această săptămână. Am ştiut că trebuie să mă concentrez", a spus Emma.

Ilie Năstase a vorbit la Antena 3 despre performanţa uimitoare a Emmei Răducanu.

"Ea a fost crescută în Marea Britanie, are şi accent britanic. Are un nume românesc de la tată. Tatăl este antrenorul ei şi este foarte dur cu ea. Am văzut declaraţia ei - "În sfârșit l-am făcut fericit pe tata, că el e nemulțumit întotdeauna". Asta înseamnă, să se dedice parintii, cum a făcut în cazul Simonei, daca părinții nu erau însăriți, nu ajungea...

Înseamnă că a avut posibilitatea să o ducă la cele mai bune terenuri. Am înțeles că s-a apucat de tenis datorită părinților care într-o zi s-au dus să joace tenis într-un parc, în Londra. (...) Trebuie să antreneze serios, să joace cât mai mult să capete experință. E o performanță incredibilă (...) Eu o felicit din toată inima, dar ar fi bine ca domnul Iohannis să îi trimită o felicitare, numai pentru numele de Răducanu, dacă tot are un nume românesc", a spus fostul tenismen, duminică, în exclusivitate la Antena 3.

foto: Facebook


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-09-12



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE