2024-04-20 06:48

FCSB, victorie importantă în campionat, după ce a fost condusă de FC Argeș

 |  23:04
FCSB, victorie importantă în campionat, după ce a fost condusă de FC Argeș

FCSB s-a impus la limită, scor 2-1 împotriva celor de la FC Argeș după ce a reușit să întoarcă scorul în 3 minute.

La Buzău, FCSB a dat piept cu echipa cu cea mai bună apărare din Liga 1, doar 7 goluri primite înaintea acestui meci. Meciul a început cu piteștenii cerând penalty la intervenția lui Radunovic asupra lui Ișfan. Mijlocașul argeșean l-a împins pe fundașul roș-albastrilor, care apoi s-a împiedicat și l-a dărâmat în careu. 

După câteva momente de confuzie, „centralul” Antonie a dictat, pe bună dreptate, fault în atac, spre supărarea lui Andrei Prepeliță. FCSB a început ofensiva și a ratat o ocazie imensă în minutul 10 prin Claudiu Keșeru. 

Atacantul vicecampioanei a combinat perfect cu Budescu în marginea careului, a întors un fundaș, dar șutul său a fost scos incredibil de pe linia porții de Tofan. Elevii lui Edi Iordănescu puteau deschide scorul 14, dar lovitura de cap a lui Florin Tănase a fost parată de portarul Greab. 

De aici, FC Argeș a echilibrat jocul, chiar reușind să domine în restul reprizei, dar fără ocazii la poarta lui Vlad. Repriza a doua a debutat cu ocazia uriașă a lui Ianis Stoica. Găsit excelent de Budescu în careu, tânărul fotbalist al roș-albaștrilor a întârziat șutul, permițându-i lui Greab să intervină.

Cu jumătate de oră înainte de final, Argeșul a dat lovitura. Rămas cu șansă cu mingea la picior în urma unui corner, Raynov a înscris din apropierea liniei porții. Revenit după o accidentare, Octavian Popescu a adus egalarea repede pentru roș-albaștri, cu un șut la lung din marginea careului. 

Inspirația lui Edi Iordănescu a fost decisivă în revenirea vicecampioanei. Vali Crețu cu centrarea și Valentin Gheorghe cu finalizarea, ambii introduși în repriza secundă, au colaborat 3 minute mai târziu pentru golul 2 al celor de la FCSB. 

FCSB se impune la limită și se apropie la 9 puncte distanță de liderul CFR, dar cu un meci în minus, în timp ce piteștenii rămân pe locul 9, cu 21 de puncte.

Au marcat: O. Popescu 68, V. Gheorghe 71 / Raynov 62


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-10-31



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE