Voluntariul a tras din toate pozițiile spre poarta lui Lazar. Rar a fost dominată Hermannstadt într-o asemenea manieră în ultimii ani. Dar, altfel, n-ar fi ajuns să joace meciul supraviețuirii pe 1 iunie.
Ardelenii au avut noroc. Sau ilfovenii n-au avut șansă și discernământ în anumite faze-cheie. Babic (7 și 10) a tras din lateral dreapta, apoi din lateral stânga. Portarul advers a fost la post. N-a dormit deloc în post pe durata primei reprize.
În minutul 20, Lazar a respins excepțional în aceeași fază, de două ori. Onisa a reluat cu capul, goal-keeper-ul a scos, apoi a respins și oportunitatea lui Crișan.
Și Guțea a ratat de două ori. Probabil, dacă avea posibilitatea, și portarul Voluntariul și-ar fi creat o ocazie de gol la buturile de vizavi. Doru Andrei a vrut să-și pună în valoare viteza, a reușit, la finalizare n-a avut clarviziune.
Repriza s-a încheiat cu alte două tentative ale gazdelor, Guțea și Crișan ratând ținta. Dorinel Munteanu, în cămașă albă, nu-și recunoștea echipa, remiza albă era un dar al Divinității pentru el și sibieni.
Două penalty-uri ca pe vremuriDar norocul nu ține la nesfârșit, nici în viață, nici în fotbal. Un penalty cam scos din joben, dar cu acoperire pentru arbitrul Szabolcs Kovacs, duel Caro - Roman II, iar Babic (50) a executat la siguranță. Un val entuziasm s-a revărsat peste jucătorii gazdelor, care egalau astfel situația în baraj și prindeau aripi pentru ce avea să urmeze.
Putea să fie lejer 2-0 în minutul 60. O fază-șnur, mingea a ajuns la Cvek - enervant de sigur pe el! -, care a reluat destul de slab, iar Lazar și-a mai trecut o superparadă în fișa meciului. A trecut o oră de joc fără nicio ocazie/oportunitate/tentativă de șut a sibienilor!
Neguț (64) a dat primul semn de viață al ardelenilor. Șut viclean, printre, undeva la colțul lung, portarul fiind mascat. Doar că mingea n-a fost cadrată. Imediat Onisa "a bărbierit" o minge trimisă de Neguț, dând emoții gazdelor.
Guțea (74) a luat faza pe cont propriu și a știut să scoată penalty, după un duel cu Dragoș Albu! "Centralul" Kovacs II, bine poziționat. Babic (76) a executat la fel de sigur ca prima dată.
Să cânte trompetele: este victoria lui Florin Pîrvu!La cât a avut de pătimit Florin Pîrvu în ultimii ani... Și-n fotbal, și-n viață, merita o victorie, merita o "calificare". Pe fotbal, da, dar nu cu asemenea penalty-uri! Dar soarta și-a întors ochii spre antrenor după ce a suferit atât de mult din cauza unor lovituri de la 11 metri.
Nouarul gazdelor, Guțea (83), a mai luat o fază pe cont propriu, dar a vrut să dribleze și poarta. Lazar l-a prins și l-a deviat din drumul spre 3-0. De nervi, unui alt suporter celebru al Voluntariului, Miron Cozma, i-a căzut telefonul mobil, din lojă, în capul unui steward! Ca pe vremuri...
Nea Gică a dat tonul fiestei, Voluntariul este din nou în „A”! Dincolo, la sibieni, suporterii au început să-și amenințe favoriții din minutul 60. Voluntariul a produs remontada. A fost condusă cu 3-0 la un moment dat la Sibiu, dar a început meciul decisiv de la 2-3.Tolea a pus „cireașa pe tort” în prelungiri, 3-0!Și cu ajutorul fotbalului a ajuns să aibă penalty-urile ce au readus echipa pe prima scenă.
FC Voluntari - Hermannstadt 3-0 (5-3, la general)Final de partidă: FC Voluntari - Hermannstadt 3-0: ilfovenii revin în Superligă, sibienii retrogradează!
Minutul 90+8: GOL FC Voluntari! Cătălin Tolea marchează pe contraatac, după o poziție suspectă de offside.
Minutul 88: Sibienii nu găsesc calea către poarta lui Chioveanu și sunt la câteva minute de o retrogradare surprinzătoare. Ar fi a patra pentru Dorinel Munteanu, după FC Argeș 2007, Concordia Chiajna 2019 și Sepsi 2025.
