2021-06-17 19:50

Fanii sportului mai au de așteptat până să poată reveni pe stadioanele din România

 |  19:33
Fanii sportului mai au de așteptat până să poată reveni pe stadioanele din România

Ministrul Tineretului şi Sportului Eduard Novak le dă o veste proastă fanilor sportului. Redeschiderea stadioanelor se amână, cel puțin două, trei luni autorităţile luând în calcul şi deciziile celorlalte state în această privinţă.

"Presiunea este din ce în ce mai mare. Din partea mea ar putea să se întoarcă suporterii şi mâine. Dacă vedem însă exemplele de afară, nu este încă deschis nimic şi cumva trebuie să ne raportăm la ce se întâmplă afară. Haideţi să o luăm pas cu pas. Prima oară ne zbatem să trecem de la testele PCR la antigen, ca să uşurăm puţin bugetele structurilor sportive şi federaţiilor, şi mai încolo, peste două-trei luni, să vedem cum va evolua pandemia, poate reuşim într-un procent să readucem spectatorii înapoi. Cunoaşteţi foarte bine cum este fotbalul. La teatre nu o să se strângă niciodată spectatorii în primul rând şi să ţipe la actori. La fotbal este puţin diferit şi cred că oamenii care lucrează şi analizează astfel de comportamente ştiu foarte bine de ce au luat această decizie. Dacă noi am fi ultima ţară din Europa care nu ar avea deschis, aş înţelege, dar trebuie să vedem ce se întâmplă şi în Europa şi să ne raportăm la ce se întâmplă acolo", a declarat Novak la Sala Polivalentă.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-03-01



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE