2024-04-24 01:09

Cum a câștigat Ivan Patzaichin medalia de aur la Olimpiada de la Munchen, deși în calificări a concurat cu pagaia ruptă

 |  22:40
Cum a câștigat Ivan Patzaichin medalia de aur la Olimpiada de la Munchen, deși în calificări a concurat cu pagaia ruptă

Cvadruplu câștigător al medaliei de aur la cele cinci Jocuri Olimpice la care a participat, Ivan Patzaichin a avut o poveste care o să rămână în memoria iubitorilor sportului din România.

Cvadruplu câștigător al medaliei de aur la cele cinci Jocuri Olimpice la care a participat, Ivan Patzaichin a avut o poveste care o să rămână în memoria iubitorilor sportului din România.Între 1968 şi 1984, a câștigat de patru ori aurul olimpic: Mexic 1968, Munchen 1972, Moscova 1980 şi Los Angeles 1984 şi de trei ori medalia de argint (1972, 1980 şi 1984).

În 1986 a devenit antrenor în corpul tehnicienilor de la lotul naţional al României, pentru ca din 1995 să devină coordonator al lotului naţional olimpic. A reuşit să câştige peste 100 de titluri ca antrenor al lotului naţional şi olimpic de kaiac-canoe, calitate în care a fost prezent la Olimpiadele din 1992 Barcelona, 1996 Atlanta, 2000 Sydney, 2004 Atena, 2008 Beijing.

Ivan Patzaichin: "Cursa trebuia să se oprească"

Una din medaliile sale de campion olimpic, cea de la Munchen 1972 a avut o însemnătate cu atât mai mare cu cât povestea din spatele efortului este una excepțională. Pentru a se califica în finală, românul a trebuit să concureze cu pagaia ruptă. Și nu pentru câțiva metri, ci pentru mai mult de 500 de metri!

"În serii, regulamentul prevedea ca în primii 25 de metri, cursa să se oprească dacă se rupea o pagaie. Eu am ridicat-o deasupra capului, dar arbitrii poate n-au văzut, deoarece s-a rupt longitudinal.

În momentul acela, barca mea a alunecat și am continuat cursa. Pentru mine, important era sa mențin direcția și să nu mă răstorn, pentru că regulamentul nu prevedea un timp în care trebuia să termin. Am încercat să sosesc, am făcut-o și după două minute de la finișul celorlalți, dar tribunele mă aplaudau chiar dacă nu știau că am pagaia ruptă.

Am fost la cântar, totul a fost în regulă, dar pe buletinul oficial am figurat ca abandon, iar delegația de-atunci a făcut o contestație și după o noapte am fost acceptat in recalificările pe care le-am câștigat, ca apoi să reușesc să înving și în semifinalele și chiar să obțin primul loc în finală, fără drept de apel, cu patru secunde avans, în ultima parte chiar fără să trag", a declarat Patzaichin, scrie DigiSport.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-09-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE