2021-07-26 23:39

Cristescu şi Copos s-au întâlnit iar: Nu mai vreau nimic, mă duc la balamuc!

 |  12:47
Cristescu şi Copos s-au întâlnit iar: Nu mai vreau nimic, mă duc la balamuc!

Florentin Dincă

Nu mai e nici o ştire faptul că Nicolae Cristescu şi George Copos s-au mai întâlnit o dată, a nu ştiu câta oară, şi nu au semnat nimic în privinţa Rapidului. Primul a declarat vineri, după ultima întrevedere, că a ajuns la capătul răbdării şi că în curând va ajunge la spitalul de nebuni, sătul până peste cap de negocierile fără sfârşit cu George Copos.

"E a 50-a oară când vin şi m-am săturat până peste cap. Nu mai am nervi, sunt la limita răbdării. Chiar nu mai pot şi nu mai vreau nimic. Nu s-a semnat nimic, au rămas avocaţii să rezolve ce mai e de rezolvat cu hotărârea AGA şi aşa mai departe. Din punctul meu de vedere, chiar nu mai am nimic de făcut, nici eu, nici George Copos. Au rămas avocaţii acolo. N-am semnat, cum să semnez dacă n-au făcut hotărârea AGA?. Lăsaţi-mă acum, că mai am puţin şi mă duc la balamuc. Sunt supărat. Nu mai pot, nu mai suport", a declarat Cristescu la ieşirea de la întâlnirea cu Copos.

Nicolae Cristescu şi George Copos au avut, vineri, o nouă întâlnire, care a durat aproximativ o oră şi jumătate. Cei doi oameni de afaceri s-au întâlnit, luni, şi stabiliseră pentru miercuri întâlnirea finală în vederea parafării actelor de preluare a acţiunilor SC FC Rapid SA, potrivit Mediafax. Din cauza lipsei unor acte care să dovedească acordul Adunării Generale a Acţionarilor în privinţa tranzacţiei, întâlnirea s-a amânat pentru vineri.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2013-07-05

In legatura cu acest articol...

Amical. Rapidul, bătut de divizionara a treia din Titu

RAPID. Rada are obiectiv promovarea imediată

Nimeni nu crede în telenovela “Copos-Cristescu”




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE