2020-11-26 17:17

SFATUL lui Adrian Streinu-Cercel: Cum să facem curățenie în case corect

 |  20:52
SFATUL lui Adrian Streinu-Cercel: Cum să facem curățenie în case corect

Managerul Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș” susține că atunci când el face curățenie în casă se protejează cu o mască. Iar atunci când termină de făcut curat, o aruncă la gunoi și o duce la pubelă, fapt ce ajută la decontaminarea spațiului. De asemenea, trebuie să folosim apă și săpun pentru a ne curăța și a curăța spațiul în care ne aflăm, exceptând soluțiile de dezinfectare.

”Avem câteva avantaje. Virusul a transpus ce poate să facă şi a dat din mânecă toţi aşii. Acum trebuie să folosim toţi aşii împotriva virusului. Trebuie să decontaminăm zonele şi să inactivăm virusul. Acum este treaba autorităţilor să intervină cu maşini să spele tot oraşul. Trebuie să folosim apa şi săpunul din abundenţă. În casă fac curat cu masca pe figură. După ce am terminat de făcut curat, masca trebuie aruncată la gunoi şi dusă la pubelă. În felul asta decontaminăm propriul habitat”, a spus Streinu-Cercel la emisiunea lui Marius Tucă, potrivit Mediafax.

În contextul coronavirusului, spălarea mâinilor este vitală, dar la fel de important este să avem grijă de modalitatea în care folosim telefoanele mobile, atrage atenţia BBC, care a publicat pe site un tutorial despre cum se curăţă corect mobilele.

Astfel, doctorul microbiolog Lena Ciric, de la University College din Londra, a explicat cum se curăţă în mod eficient telefoanele mobile.

„Scoateţi telefonul mobil din priză şi închideţi-l. Toţi producătorii de telefoane mobile avertizează să nu folosim chimicale, geluri de mâini şi şerveţele abrazive pentru că acestea pot distruge ecranul mobilului. Astfel, soluţia este să umeziţi o cârpă din microfibră cu apă şi săpun simplu, de uz casnic”, a explicat specialistul. „Frecaţi apoi uşor suprafeţele telefonului mobil cu cârpa umedă. Aveți grijă să nu intre niciun pic de umezeală în părţile de îmbinare ale telefonului, fiindcă şi cele mai rezistente mobile la apă îşi pierd această calitate în timp”, a continuat doctorul microbiolog. Specialistul de la University College din Londra a mai adăugat că „în final, uscaţi telefonul cu o cârpă uscată din microfibră. Folosind doar apa şi săpunul, puteţi astfel elimina bacteriile şi viruşii din telefon”, susține specialistul.

”Totuşi trebuie ţinut cont că, deşi folosim aceste metode, imediat după ce atingem telefonul, acesta va contracta din nou germeni. Prin urmare, asiguraţi-vă că vă spălaţi pe mâini în mod regulat şi amplu”, a încheiat specialistul microbiolog, conform bbc.co.uk.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-04-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE