2020-11-29 15:23

Prințul Charles, campanie inedită pentru a sprijini TURISMUL nostru: ”România ocupă un loc deosebit în inima mea”

 |  23:20
Prințul Charles, campanie inedită pentru a sprijini TURISMUL nostru: ”România ocupă un loc deosebit în inima mea”

Prinţul Charles al Marii Britanii îi îndeamnă pe români să îşi petreacă vacanţele în România şi să descopere „bogăţiile de necrezut” ale acesteia, afirmând, într-un film realizat recent şi prezentat marţi la reşedinţa sa din localitatea covăsneană Valea Zălanului, că ţara noastră este „admirabilă” şi „uimitoare” ca diversitate.

Filmul, care are o durată de cinci minute, a fost realizat de jurnalistul britanic Charlie Ottley, producătorul seriei de documentare Wild Carpathia, cu scopul de a sprijini industria turismului din România, scrie Agerpres.

Prinţul Charles, care narează acest film, spune că a venit pentru prima dată în România în urmă cu 20 de ani şi că a descoperit o ţară „uimitoare”, menţionând că ţara noastră ocupă un loc deosebit în inima sa, iar la fiecare vizită o parte din el „se simte acasă”.

„România este o ţară uimitor de diversă, de la Delta Dunării, cea mai mare şi mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele şi mănăstirile Bucovinei, Moldovei şi Maramureşului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei, colecţiile nepreţuite din muzeele Bucureştiului sau frumuseţea sălbatică a defileului Porţile de Fier, castelele, munţii şi satele săseşti ale Transilvaniei sau văile retrase ale Banatului şi Crişanei. Moştenirea istorică a României se întinde în trecut până la fortăreţele dacilor şi cetăţile greceşti Histria şi Argamun. O atât de bogată diversitate naturală şi culturală reunite sub acelaşi drapel e remarcabilă şi e una dintre caracteristicile care fac din România acest colţ deosebit al Europei. Remarcabilă în aceeaşi măsură este hotărârea poporului român de a-şi conserva şi păstra patrimoniul, de a nu lăsa să se piardă meşteşugurile şi tradiţiile şi de a păstra ce-i mai bun din trecut pe măsură ce construieşte un viitor mai senin. Mă bucură nespus că numeroasele comori ale României ajung să fie cunoscute şi apreciate de tot mai mulţi oameni”, menţionează Prinţul Charles în film.

Alteţa Sa îi îndeamnă pe români să-şi descopere ţara şi să fie mândri de natura, fauna sălbatică, gastronomia, tradiţiile şi cultura lor.

„Anul acesta trăim cu toţii momente de profundă schimbare, în care vieţile noastre au fost bulversate de prima pandemie majoră din istoria contemporană. Este o perioadă de imensă incertitudine şi teamă nu doar pentru siguranţa celor din jurul nostru, a prietenilor şi familiilor noastre, ci şi pentru viitoarea bunăstare şi mijloacele de trai ale atâtor oameni. Peste tot în lume ţările şi-au închis graniţele şi oamenii au fost nevoiţi să pună capăt călătoriilor. Sunt conştient de efectul devastator al acestei situaţii asupra sectorului turistic, a hotelurilor, restaurantelor şi altor întreprinderi turistice, dar şi a milioanelor de locuri de muncă ce depind de ele. Dar timpul petrecut acasă oferă, la rândul său, nenumărate ocazii minunate de a explora şi de a descoperi. Pe măsură ce restricţiile sunt eliminate oamenii vor dori să călătorească din nou şi să redescopere lumea din jurul lor. E de înţeles că mulţi vor dori să ia primul avion şi să schimbe familiarul cu o gură de aer străin. Totuşi, acum e momentul ideal să ne redescoperim rădăcinile şi să refacem legătura cu moştenirea noastră. Sunt convins că românii care vor face astfel vor găsi nenumărate motive să se bucure şi să fie mândri de ţara lor”, subliniază Prinţul Charles de Wales.

Prinţul Charles regretă că, din cauza pandemiei, anul acesta nu a putut călători în România, dar spune că va continua să pledeze pentru protejarea „comorilor unice” ale României.

„În ce mă priveşte, România ocupă un loc deosebit în inima mea. Îl număr printre strămoşii mei pe Vlad Ţepeş, ceea ce ar putea explica de ce la fiecare vizită o parte din mine se simte acasă. Voi continua, atât cât îmi va sta în putinţă, să pledez pentru importanţa protejării şi celebrării comorilor unice ale României, a satelor, a clădirilor istorice, a tradiţiei culinare, a preţioasei biodiversităţi, a faunei sălbatice şi a pădurilor maiestuoase. Sunt multe locuri de explorat şi turismul domestic are un potenţial excepţional de a crea noi locuri de muncă, de a genera prosperitate până şi în cele mai izolate zone rurale. Îi încurajez, deci, pe toţi românii să descopere bogăţiile de necrezut care se află între graniţele admirabilei voastre ţări, iar atunci când voi putea să călătoresc din nou în România va fi pentru mine o ocazie deosebită pe care o voi preţui”, mai spune Prinţul Charles.

Realizatorul filmului, Charlie Ottley, care spunea că iubeşte România mai mult decât orice ţară din lume, a întărit acest mesaj, făcând şi el un apel către români să îşi petreacă vacanţele în ţară, să descopere România, să cheltuiască banii aici şi nu în străinătate, pentru că în acest fel vor susţine turismul intern.

Gazda evenimentului a fost contele Tibor Kálnoky, care administrează casa de oaspeţi a prinţului Charles aflată în Valea Zălanului, dar are şi câteva proprietăţi în localităţile Micloşoara şi Valea Zălanului din judeţul Covasna care pot fi vizitate de turişti.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-08-05

GALERIE MEDIA




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE