Cum era singur și al nimănui și se făcuse seară, s-a așezat pe trotuar și s-a culcat la picioarele Columnei. A doua zi dimineața, trecătorii, polițiștii, ziariștii, au avut o revelație: un dac la picioarele Columnei lui Traian.
,,Un dac a coborât de pe Columnă”Atât de mult și-a dorit să cunoască cât mai multe despre strămoșii săi daci, mai completează Stoica, încât Badea Cârțan s-a dus pe jos până la Roma să vadă Columna lui Traian. Ajuns noaptea la Roma, acesta s-a așezat în fața Columnei și a adormit. Poliția din Roma l-a descoperit dimineața, iar presa nu a ratat ocazia să-l popularizeze pe românul venit în capitala Italiei. Român care, la secole distanță de geto-daci, era îmbrăcat asemeni lor, cu opinci și ițari.
Gheorghe Cârtan, cunoscut mai ales sub numele de Badea Cârţan, născut la data de 24 ianuarie 1849 în comuna Cârtisoara, a fost un tăran sibian autodidact care a militat activ si logistic pentru independenta românilor din Transilvania.Intrat în legenda locurilor, acest cioban ardelean, născut într-o familie cu încă sase copii, reprezintă unul dintre cele mai elocvente simboluri ale constiintei Badea Cartan (Gheorghe Cartan) nationale românesti. Însetat de cunoastere, el nu numai că si-a procurat cărti din România dar a si răspândit cu desaga prin satele din sudul Transilvaniei, circa 200.000 de volume.
Printre localnici mai circulă încă întâmplarea care i-a desteptat tânărului fiu de cioban iubirea fată de neamul românesc. Aflat împreună cu părintele său si cu turma de oi pe crestele muntilor, într-o zi senină de vară, în care panorama Făgărasilor se distingea până departe în zare, acesta a avut curiozitatea de a-si întreba tatăl ce se afla dincolo de crestele semete ale muntilor. Răspunsul cum că acolo sunt români, l-a nedumerit pe pusti care i-a replicat:
Dar noi ce suntem? Nu suntem tot români? De ce aici nu-i tot România?” De atunci a simtit nevoia să treacă dincolo, în vechiul regat. A ocolit străjile unguresti si a ajuns la ciobanii argeseni. Acolo l-a întâlnit pe intelectualul brasovean Ion Cotigă, caruia i-a devenit discipol, învătând aproape totul despre trecutul neamului său. În anul 1877, si-a pus turma de oi la dispozitia armatei române, înrolându-se voluntar în Războiul de Independentă.
Presa din Roma a scris în ziua următoare: “Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri. Badea Cârțan a făcut senzație la Roma, a fost invitat la mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia, fiind primit cu simpatie și prietenie. În 1895 i-a vizitat în închisoarea din Vacz pe memorandistii condamnati în procesul de la Cluj. S-a stins din viată la 7 august 1911, fiind înmormântat la Sinaia. La căpătâiul său stă scris: “Aici doarme Badea Cârtan, visând la întregirea neamului său”, potrivit stiristul.com.
O lună întreagă a stat Badea Cârţan la Roma, mai vizitează apoi câteva localităţi şi se întoarce în ţară.
“Sosit în Bucureşti, el stârneşte curiozitatea oamenilor politici şi a reporterilor de ziare. În câteva zile se făcu cunoscut întregii opinii publice bucureştene. Studenţii îl invitau la întrunirile lor, unde-şi spunea şi el cuvântul, aşa cum ştia şi simtea despre „maica Roma” şi despre românii asupriţi. V.A.Urechia, adânc mişcat de naţionalismul lui înfocat, îi acordă protecţia considerându-l ca un pion şi un apostol al neamului. Porţile palatului regal îi erau întotdeauna deschise şi însuşi regele Carol I nu evită să stea de vorbă cu ciobanul îmbrăcat în sarică şi încălţat cu opinci”.
Sfârşitul celui mai cunoscut ţăran român
“Ţăranul-cărturar” se stinge în 1911, într-un castel din Poiana Ţapului. „Nenorocirea a făcut ca într-una din multele sale călătorii, pe când se întorcea de la Bucureşti, să fie prins pe crestele Carpaţilor de un viscol puternic, din care cauză Badea Cârţan a îngheţat de frig, cu desagii de cărţi de care nu se îndura să se despartă, să rătăcească câteva zile prin munţi şi să se îmbolnăvească grav. Simţindu-şi sfârşitul aproape, revine în patria mamă, cu dorinţa de a muri pe pământ liber românesc, pământ fără asupritori. Doamna Lahovary, soţia fostului ministru plenipotenţiar la Roma, care îl cunoştea şi îi aprecia spiritul patriotic şi de total sacrificiu pentru naţia sa, îi oferi o cameră în castelul său de al Poiana Ţapului, unde Badea Cârţan îşi petrece ultimele sale zile. Acela pe care nu duşmanii personali ci numai eforturile supraumane şi intemperiile pe care le lua în piept îl gârboviră se stinse ca o făclie în ziua de 7 august 1911 la ora 10.
Trupul neînsufleţit i-a fost transportat cu un automobil la morga spitalului din Sinaia, de unde îmbrăcat într-un costum mocănesc fu luat şi depus la capela spitalului.
Înmormântarea avut loc în ziua de 10 august la ora 5. Serviciul divin a fost oficiat de 3 preoţi în prezenţa excelenţei sale doamna Lahovary, a primarului, a secretarului primăriei Sinaia, care au depus două frumoase jerbe de flori, legate cu panglici tricolore, şi a unui numeros şi select public. Sicriul cu corpul neînsufleţit a fost dus la cimitirul oraşului Sinaia, urmat de reprezentanţii autorităţii comunale, de membrii Ligii Culturale Române, de mulţime de reprezentanţi ai societăţilor locale şi de un numeros public. Pe crucea mormântului său încercuit de un frumos grilaj de fier forjat se pot citi cuvintele: „Aci doarme badea Cârţan, visând la întregirea neamului său”