2020-12-03 05:54

Excepția: De ce acest județ din România NU ARE coronavirus. Disciplină sau ce?

 |  21:39
Excepția: De ce acest județ din România NU ARE coronavirus. Disciplină sau ce?

În judeţul Harghita nu s-a confirmat, până în prezent, niciun caz de infecţie cu noul coronavirus, rezultatele tuturor testelor efectuate fiind negative, a precizat Instituţia Prefectului.

Potrivit sursei citate, în spitalele din judeţ se află internate mai multe persoane care prezintă simptome de răceală şi cărora li se fac şi teste pentru COVID-19, dar nu s-a precizat numărul acestora.

În Harghita se află în carantină un număr de 142 de persoane, mai multe cu 28 decât în ziua precedentă, în vreme ce în autoizolare sunt 1.957 de harghiteni, în scădere cu aproape 400 faţă de ziua de luni, când 2.351 de persoane erau izolate la domiciliu. De la începutul perioadei, au ieşit din carantină 20 de persoane, iar din autoizolare un număr de 1.250 de harghiteni. Datele puse la dispoziţie de Instituţia Prefectului mai arată că, în ultimele 24 ore, au fost amendate 104 persoane care nu respectau restricţiile de circulaţie, cuantumul amenzilor fiind de aproape 170.000 lei.

Efectivele IPJ Harghita şi cele ale Poliţei Locale din Odorheiu Secuiesc şi Gheorgheni au efectuat verificări la 658 persoane izolate la domiciliu şi au aplicat 97 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea interdicţiilor de circulaţie, în valoare de 159.700 lei. La rândul lor, jandarmii harghiteni au aplicat şapte amenzi, în valoare de 8.000 lei, întrucât persoanele în cauză se deplasau fără a avea asupra lor o declaraţie din care să reiasă motivul deplasării, potrivit Agerpres

De unde au venit cei care s-au întors

Directorul Direcției Judeţene de Sănătate Publică Harghita, Gyöngyi Tar a declarat pentru MTI că situația din Harghita este una bună, iar acest lucru se datorează faptului că cei care s-au întors acasă, nu au venit din țările grav afectate Italia, Spania sau Franța. Situația de la Harghita se datorează și faptului că inspectorii DJSP Harghita şi-au luat în serios sarcina. În conformitate cu regulile care se aplicau la acel moment, orice persoană care a revenit acasă a fost plasată în carantină sau în izolare la domiciliu, potrivit webradio.hu.

Directoarea a precizat pentru MTI, citată fiind de webradio.hu., că în ciuda măsurilor adoptate, nu vor putea evita apariţia epidemiei, dar vor putea reduce cu mult riscul de răspândire. Oamenii au fost plasaţi în carantină în grupuri de câte doi sau trei, în camere sau case de oaspeţi din localităţi mici şi nu în centre mari de carantină. În acest fel, chiar dacă se adevereşte că cineva este pozitiv, boala se poate răspândi cu greu. De asemenea, sociologul Andrea Solyom – lector la Universitatea Sapientia din Miercurea Ciuc a menționat că izolarea relativă a județului Harghita nu a favorizat răspândirea epidemiei.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-03-31



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE