2022-01-21 01:57

Decizia Curții de Apel București în dosarul 26026/3/2019

 |  10:37
Decizia Curții de Apel București în dosarul 26026/3/2019

 

 

R O M Â N I A CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

SECŢIA A III A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE DECIZIA CIVILĂ NR. 735 A

Şedinţa publică din data de 05.05.2021 Curtea constituită din:

PREŞEDINTE  - Liliana Ion-Chiriță

JUDECĂTOR -   Trămîndan Crina Bianca

GREFIER    -  Elena Corina Otoiu

Cauza are ca obiect: acţiune în răspundere delictuală.

Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 07.04.2021 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Curtea a amânat consecutiv pronunţarea la 21.04.2021 şi 05.05.2021, când a decis următoarele:

 

C U R T E A

 

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a Civilă la data de 2.09.2019, sub nr. de dosar 26026/3/2019, reclamanta S.C. CHRISTIAN

76 TOUR S.R.L. a chemat în judecată pârâţii Durlan Răzvan Marin şi FIRST LINE COMPANY,solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor:

La plata în solidar a sumei de 60.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii; La ştergerea articolului defăimător denumit "SRI pompează sume uriaşe în Christian Tour" publicat de către pârâţi pe website-ul anchetespeciale.ro, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 1000 lei pe zi de întârziere; La publicarea hotărârii pe cheltuiala pârâţilor în doua ziare cu acoperire naţională şi pe site-ul www.anchetespeciale.ro; La plata cheltuielilor de judecată.

În motivare se arată că pârâtul Durlan Răzvan Marin este asociat unic şi administrator în cadrul pârâtei First Line Company SRL, societate care deţine şi administrează domeniul web şi pagina de internet www.anchetespeciaje.ro.

În data de 21 iunie 2019 pârâţii publică pe pagina de internet menţionată articolul intitulat „SRI pompează sume uriaşe în Christian Tour", în cadrul căruia se fac afirmaţii defăimătoare atât la adresa reclamantei, pe care o acuză că este implicată în afaceri cu "Securitatea", cât şi la asociaţii acesteia Pandel Cristian şi Pandel Marius, pe care îi numeşte şpăgari, ţigani şi fără creier.

Potrivit dispoziţiilor art. 1349 Cod civil orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor şi intereselor legitime ale altor persoane. Cel care încalcă această îndatorire răspunde pentru toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Iar art. 253 coroborat cu art. 257 Cod civil prevăd că persoana juridică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate poate cere instanţei, printre altele, constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dispunerea măsurilor necesare încetării faptei ilicite precum şi acordarea unei reparaţii patrimoniale pentru prejudiciu, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat.

Deşi în articol se menţionează că are la bază o înregistrare audio a doamnei Carmen Pavel, asociat în cadrul agenţiei de turism concurente J'lnfo Tours, prin titlul atribuit articolului, prin modalitatea în care este redată în scris înregistrarea în sensul că sunt adăugate cuvinte şi supoziţii, precum şi prin faptul că anterior publicării acestuia pârâtul nu a făcut niciun fel de verificări cu privire la veridicitatea acuzaţiilor şi nici nu a solicitat un punct de vedere, acesta a urmărit în mod clar publicarea unui articol defăimător la adresa societăţii reclamante.

Prin modalitatea în care pârâtul a înţeles să compună şi să publice acest articol a încălcat în mod flagrant următoarele obligaţii impuse de CDJ:

Potrivit dispoziţiilor art. 5.1 din CDJ jurnalistul are, printre altele, obligaţia de a nu distorsiona intenţionat afirmaţia, de a nu face acuzaţii nefondate, de a nu folosi fără drept fotografii sau înregistrări audio-vizuale.

Or, în cuprinsul articolului nu se menţionează niciunde faptul că dna. Carmen Pavel şi-a exprimat acordul pentru folosirea şi publicarea înregistrării audio. De asemenea, nu există nici acordul domnilor Pandel Cristian şi Pandel Marius pentru preluarea şi publicarea fotografiilor în care apar portretele acestora.

Art. 5.2 din CDJ prevăd în mod expres faptul că jurnalistul va reda citatele, cu acurateţe şi fără a modifica sau denatura mesajul autorului.

Or, deşi în înregistrarea audio este menţionată o singură dată denumirea Christian Tour, în cuprinsul transcripției autorul adaugă denumirea reclamantei acolo unde autorul nu a făcut-o.

Aceste adăugiri ale autorului trădează intenţia acestuia de a denigra şi de a afecta reputaţia societăţii şi a asociaţilor acesteia.

Articolul 6.1 din CDJ prevede că jurnalistul va face demersuri rezonabile pentru a verifica informaţiile înainte de a le publica. Informaţiile false sau cele despre care jurnalistul are motive justificate să le creadă că sunt false nu vor fi publicate.

Autorul articolului, pârât în prezenta cauză nu întreprins niciun demers pentru a verifica alegaţiile doamnei Carmen Pavel. Nu a solicitat un punct de vedere cu privire la aceste afirmaţii, nu a solicitat Serviciului Roman de Informaţii relaţii cu privire la eventuale contracte încheiate cu societatea reclamantă şi, mai multe decât atât, nici măcar nu i-a solicitat autoarei declaraţiilor dovezi care să probeze aceste afirmaţii.

Or, atunci când o societatea care investeşte milioane de euro în publicitate şi în promovarea brandului este acuzată de legături cu "Securitatea" - expresie cu o notorie conotaţie negativă, nu poţi prelua astfel de afirmaţii fără a solicita probe care să le susţină decât în situaţia în care urmăreşti să te foloseşti de acestea pentru a denigra public societatea respectivă.

Acesta a fost şi scopul pârâtului, care a întrevăzut în aceste afirmaţii o oportunitate de a denigra societatea, motiv pentru care a ignorat orice obligaţie morală şi deontologică.

Mai mult, dispoziţiile art. 8 din CDJ prevăd că jurnalistul va acţiona cu bună credinţă şi nu are dreptul de a prezenta opinii drept fapte. Acesta are obligaţia de a face demersuri rezonabile pentru a separa faptele de opinii.

Este evident că cele afirmate de dna. Carmen Pavel sunt simple opinii nefondate, nesusținute de niciun fel de probe, astfel că pârâtul avea obligaţia de acţiona în acest fel şi de a prezenta înregistrarea sub forma unei opinii ale acesteia iar nu sub forma unei situaţii de fapt confirmate, astfel cum reiese chiar din titlul articolului.

Astfel, deşi articolul are la bază o declaraţie absurdă şi neverificată a doamnei Carmen Pavel, pârâtul a atribuit un titlu prin care sunt prezentate ca veridice aceste afirmaţii: "SRI pompează sume uriaşe în Christian Tour".

De asemenea, pârâtul a încălcat în mod flagrant şi dispoziţiile art. 14 din CDJ care prevăd că jurnalistul este dator să respecte prezumţia de nevinovăţie, astfel încât nimeni nu va fi prezentat drept făptuitor până când o instanţă se va fi pronunţat.

Mai mult, aceleaşi dispoziţii prevăd că nu se vor aduce acuzaţii fără să se ofere posibilitatea celui învinuit să îşi exprime punctul de vedere.

Prejudiciul cauzat constă în asocierea reclamantei cu "Securitatea".

Indiferent de perspectiva din care a fost analizată securitatea, concluziile nu au fost niciodată pozitive. Securitatea a fost duşmanul poporului român. Aceasta este concluzia oricărui român care aude sau citeşte cuvântul "Securitate".

Asocierea cu securitatea nu este şi nu poate fi niciodată una pozitivă. Orice persoană asociată cu "Securitatea" va fi întotdeauna urâtă şi respinsă de către public.

Deşi afirmaţiile doamnei Carmen Pavel nu au fost verificate şi, cu atât mai mult, confirmate, pârâtul a intitulat articolul SRI pompează sume uriaşe în Christian Tour. De asemenea, în cuprinsul articolului se foloseşte în mod expres cuvântul Securitate, ca şi caracteristică a Serviciului Român de Informaţii actual.

Cu alte cuvinte, autorul a urmărit să asocieze Agenţia de turism Christian Tour cu imaginea Securităţii şi cu tot ceea ce reprezintă aceasta, cu scopul de a denigra şi afecta imaginea şi prestigiul societăţii.

Efectul acestui articol a fost resimţit în mod imediat şi direct atât în privinţa relaţiilor cu angajaţii şi clienţii, dar şi cu partenerii. Nu puţini au fost partenerii externi care au solicitat poziţia reclamantei de acest articol şi chiar au refuzat continuarea raporturilor contractuale deoarece nu doresc să fie asociaţi cu o societate care le rândul ei este asociată cu SRI şi definiţia fostei Securităţi.

Christian Tour este cel mai mare tur operator din România, cu activităţi în domeniul turismului atât în ţară cât şi în străinătate. Investiţiile de ordinul milioanelor de euro făcute în publicitate pentru a promovarea brandului Christian Tour şi prestarea de servicii de înaltă calitate pe o perioadă de peste 20 de ani au consolidat poziţia de cea mai mare şi sigură agenţie de turism din România.

Prin publicarea acest articol cu încălcarea tuturor regulilor jurnalistice pârâtul a urmărit în mod evident asocierea denumirii Christian Tour cu SRI şi cu definiţia fostei Securităţi cu scopul denigrării societăţii reclamantei.

Pârâtul Durlan Răzvan Marin a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate, cu motivarea că nu sunt întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale (fila 57-58).

Prin încheierea din 18.05.2018, Tribunalul a încuviinţat pentru reclamantă, proba cu înscrisuri, respectiv cu înscrisurile deja depuse la dosar şi, în măsura în care există, cu înscrisurile noi pe care partea le posedă; a încuviinţat pentru reclamantă, proba cu interogatoriul pârâtului ; a decăzut reclamanta din dreptul de a solicita proba testimonială, cu martorul propus; a încuviinţat pentru pârât proba cu înscrisuri şi a decăzut pârâtul din dreptul de a solicita proba cu interogatoriul reclamantei ( fila 78).

Prin sentinţa civilă nr.595/22.06.2020, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta  S.C. Christian 76 Tour S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Durlan Răzvan – Marin şi First Line Company S.R.L., ca neîntemeiată, a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată şi a luat act că pârâţii şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reţinut că pârâtul Durlan Răzvan Marin este asociat unic şi administrator în cadrul pârâtei First Line Company SRL, societate care deţine şi administrează domeniul web şi pagina de internet www.anchetespeciaje.ro.

În data de 21 iunie 2019 pârâţii publică pe pagina de internet menţionată articolul intitulat „SRI pompează sume uriaşe în Christian Tour", în cadrul căruia se fac următoarele afirmaţii, pe care tribunalul le-a redat integral :

„Carmen Pavel, președinte al Tour operatorului român JInfo Tours cunoscută în piață pentru comportament abuziv și mincinos la adresa angajaților și în special a partenerilor săi de afaceri, apare într-o înregistrare audio fără precedent în care îi denigrează pe frații Cristian și Marius Pandel, proprietarii Tour operatorului român Christian Tour. În același timp, Pavel îi acuză pe cei doi afaceriști de legături dubioase cu Securitatea (Serviciul Român de Informații – n.r.) declarând, fără nicio tăgadă, că sume importante de bani ajung în conturile celor doi afaceriști.

Într-o înregistrare audio epocală, Carmen Pavel, proprietara agenției JInfo Tours se dezlănțuie la adresa unuia dintre principalii săi concurenți din piață, agenția Christian Tour, în speță proprietarii săi direcți, frații Cristian și Marius Pandel. ”Au declarat și ăștia pe la televizor că Securitatea (Serviciul Român de Informații – n.r.) are voie să facă investiții în business-uri. În Christian Tour s-au pompat bani la greu și e normal că ai ce să cheltui. Una este să îți vină banii de la stat și tu (Christian Tour – n.r.) să ai grijă să-i toci și alta este să te străduiești să-i faci ușor, ușor. Ăștia sunt doi țigani (frații Cristian și Marius Pandel – n.r.) care nu au nimic în creierul lor. În afară de a toca bani și a-i mulțumii pe alții. Că țiganul ce știe să facă, să dea șpagă, nu?! Uite așa au împărțit mai departe (la autorități – n.r.)” se aude din vocea președintelui JInfo Tours, Carmen Pavel. Ovidiu Marincea, purtător de cuvânt al Serviciului Român de Informații nu a răspuns acuzațiilor aduse de proprietara JInfo Tours, Carmen Pavel „ (fila 9-10).

Tribunalul a reţinut că potrivit art. 72 din Codul Civil, care consacră dreptul la demnitate, orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale, iar alin.2 interzice orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute de art. 75 Cod civil.

De asemenea, dispoziţiile art. 73 consacră dreptul la propria imagine, iar în exercitarea dreptului la propria imagine, orice persoană poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale, sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 1349 Cod civil consacră că „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune, şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Tribunalul a reţinut că prejudiciul, ca element primordial al răspunderii civile reprezintă rezultatul dăunător, de natură patrimonială sau nepatrimonială, efect al încălcării drepturilor subiective şi interesele legitime ale unei persoane.

În primul rând, pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâţilor, art.1349, art. 1357 şi art. 1358 Noul Cod civil, prevăd întrunirea următoarelor condiţii:

a)  existenţa unei fapte ilicite - presupune existenţa oricărei fapte prin care sunt cauzate prejudicii unei persoane;

b)  existenţa unui prejudiciu  - constă în rezultatul  în paguba suferită de o anumită persoană ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite;

c)  existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu ;

d)  vinovăţia, în sensul că este necesară existenţa unei culpe a pârâtului.

Spre deosebire de prejudiciul patrimonial, care are un conţinut economic şi poate fi evaluat pecuniar, prejudiciul moral (daunele morale) reprezintă acele consecinţe dăunătoare care nu pot fi evaluabile în bani, care rezultă din încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale, cum ar fi moartea persoanei, dureri fizice sau psihice, atingeri aduse onoarei, cinstei, demnităţii, restrângerea posibilităţilor fiinţei umane de a se bucura de plăcerile fireşti ale vieţii etc.

Unul dintre principiile care guvernează natura răspunderii civile delictuale este principiul reparării integrale a prejudiciului şi care evocă ideea reparării prejudiciului în

totalitatea sa, fără nicio restrângere sau limitare în raport de natura prejudiciului (material sau moral), având în vedere că despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă şi integrală reparaţie a pagubei cauzate prin fapta ilicită a autorului.

În speţa dedusă judecăţii, în raport de situaţia de fapt arătată în cele ce preced tribunalul apreciază că articolul de presă scrisă nu îndeplineşte condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, conform art.1349, art. 1357 şi art. 1358 Noul Cod civil .

La aprecierea acestei situaţii,Tribunalul a avut în vedere că prin publicarea articolului de presă scrisă , pârâţii nu au încălcat nicio normă a dreptului obiectiv ori un drept subiectiv aparţinând reclamantei, exercitând numai dreptul fundamental, consacrat de art. 30 din Constituţie şi art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului, şi anume dreptul subiectiv la libera exprimare.

Din cuprinsul articolului publicat nu rezultă nici direct nici indirect ceva calomnios sau defăimător la adresa reclamantului prin fapte săvârşite de către pârâţi.

În acest sens , tribunalul a avut în vedere că respectivul articol de presă scrisă reproduce judecăți de valoare care nu aparțin pârâţilor, ci aceştia au preluat afirmaţii ale numitei Carmen Pavel, proprietara agenției JInfo Tours.

Ca urmare, publicarea respectivelor informaţii nu reprezintă fapte ilicite, de natură a conduce la angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, ci constituie expresia exercitării normale a dreptului la liberă exprimare.

Tribunalul a reţinut că într-adevăr, libera exprimare nu trebuie să conducă în nicio situaţie la încălcarea drepturilor celorlalte persoane la onoare, demnitate şi propria imagine.

Potrivit art.31 alin.4 din Constituţia României mijloacele de informare în masă sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice, iar potrivit rezoluţiei 1003/1993 a Consiliului  Europei  cu privire la etica ziaristică, adoptată şi de România,  ştirile trebuie difuzate numai cu respectarea adevărului după ce au fost efectuate verificări, ziariştii trebuie să respecte principiul prezumţiei de nevinovăţie şi să se abţină de la formularea de verdicte. Tribunalul a constatat că pârâţii nu l-au intitulat în niciun moment pe reclamant "şpăgar,

ţigan fără creier", în realitate, este o înregistrare în care o terţă persoană face aceste afirmaţii.

Pârâţii nu au distorsionat informaţia, înregistrarea fiind publicată în forma originală şi needitată, iar pentru imaginile publicate pârâţii nu erau obligați să ceară consimţământul persoanelor în discuţie, din moment ce sunt imagini din mediul online.

În ceea ce priveşte presupusa încălcare a art. 6.1 din CDJ „Jurnalistul va verifica informaţiile în mod rezonabil înainte de a le publica şi va exprima opinii pe o bază factuală. Informaţiile vădit neadevărate, sau cele despre care jurnalistul are motive temeinice să creadă că sunt false nu vor fi publicate", tribunalul constată că pârâtul  a formulat solicitări către SRI să comunice situaţia contractelor cu Christian Tour, dar instituţia nu a comunicat un răspuns oficial.

Pârâţii au urmărit doar să informeze opinia publică asupra unei chestiuni care prezintă interes pentru societate, chiar dacă asta ar putea implica uneori, în mod inerent, dar subiectiv afectarea onoarei şi/sau reputaţiei persoanei vizate.

Nu se poate considera că limitele acceptabile ale libertăţii de exprimare au fost depăşite, întrucât articolul invocat nu reprezintă o denaturare cu caracter ilicit a adevărului ci exprimarea unor elemente factuale probate sau opinii cu privire la anumite chestiuni de interes general, deci buna-credința a pârâţilor nu poate fi serios pusa la îndoiala.

Pentru toate aceste considerente, Tribunalul a respins acţiunea ca neîntemeiată , a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată şi a luat act că pârâţii şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta S.C. Christian 76 Tour S.R.L., solicitând modificarea soluției instanței de fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și, în consecință, obligarea intimaților-pârâți la plata în solidar a sumei de 60.000 euro, echivalentul în lei la data plății; obligarea intimaților-pârâți la ștergerea articolului

defăimător denumit „SRI pompează sume uriașe în Christian Tour” publicat de către pârâți pe site-ul anchetespeciale.ro, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 1000 lei pe zi de întârziere; obligarea intimaților-pârâți la publicarea hotărârii pe cheltuiala pârâtului într-un ziar cu acoperire națională și pe site-ul www.anchetespeciale.roşi obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

Apelul a fost înregistrat la data de 03.11.2020 pe rolul Curții de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr.26026/3/2019.

În motivarea apelului, s-a arătat că instanța de fond, pe de o parte, nu a analizat toate argumente expuse de reclamantă în susținerea caracterului ilicit al faptei pârâților și, pe de altă parte, în mod neîntemeiat a respins argumentele acesteia privind încălcarea dispozițiilor CDJ.

În argumentarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a invocat publicarea articolului cu nerespectarea anumitor prevederi ale Codului Deontologic al Jurnalistului, respectiv:

a)  Articolul 5.1 prin care se prevede că jurnalistul are, printre altele, obligația de a nu distorsiona intenționat afirmația, de a nu face acuzații nefondate, de a nu folosi fără drept fotografii sau înregistrări audio-vizuale.

Instanța de fond a reținut că pârâții nu au distorsionat informația, înregistrarea fiind publicată în forma inițială needitată, iar pentru imaginile publicate pârâții nu erau obligați să ceară consimțământul asociaților subscrisei, întrucât au fost preluate din mediu online.

Apelanta-reclamantă consideră eronate aceste rețineri, deoarece criticile sale cu privire la distorsionarea informației nu au vizat conținutul înregistrării audio publicate, ci conținutul transcrierii acestei înregistrări.

A arătat faptul că pârâții au adăugat denumirea Christian Tour acolo unde autorul nu o face. De pildă, deși în înregistrarea audio denumirea reclamantei este menționată o singură dată, în cuprinsul articolului apare de mai multe ori. Această faptă a pârâților reprezintă o încălcare a CDJ.

De asemenea, sunt nefondate reținerile instanței de fond potrivit cărora pentru preluarea imaginilor nu este necesar consimțământul persoanelor vizate, întrucât acestea au fost preluate din mediul online.

Este adevărat că dreptul la imagine nu este un drept absolut, iar utilizarea imaginii unei persoane este permisă chiar în lipsa unui consimțământ prealabil însă doar atunci când acestea se fac cu bună credință.

Or, pârâții au preluat imaginile în scopul asocierii cu afirmațiile calomnioase aduse la adresa reclamantei, consecința acestei asocieri fiind prejudiciere imaginii acționarilor Christian Tour, respectiv încălcarea dreptului la imagine al acestora. De altfel, chiar dispozițiile art. 5.1 din CDJ condamnă în mod expres folosirea fără drept a fotografiilor. În opinia apelantei- reclamante, contrar poziției instanței de fond, această faptă a pârâților încalcă dispozițiile menționate.

b)  Articolul 8 din CDJ prevede că jurnalistul va acționa cu bună credință și nu are dreptul de a prezenta opinii drept fapte. Acesta are obligația de a separa faptele de opinii.

În primul rând trebuie menționat faptul că instanța de fond a omis să analizeze aceste motive din cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește fondul susținerilor reclamantei cu privire la acest aspect, apelanta consideră că sunt întemeiate și dovedește caracterul ilicit al faptei pârâților, întrucât aceștia au prezentat susținerile numitei Pavel Carmen drept fapte confirmate. Acest lucru reiese din titlul atribuit articolului de către pârâți.

Prin afirmația „SRI pompează sume uriașe în Christian Tour” pârâții atribuie putere de adevăr articolului deși, așa cum s-a arătat, acuzele aduse nu au fost verificate și, prin urmare, nici confirmate. Cititorul articolului poate rămâne cu convingerea că această afirmație este un fapt, iar nu o opinie a numitei Pavel Carmen. Pârâții au încălcat dispozițiile art. 8 din CDJ.

c)  De asemenea, art. 14 stabilește în sarcina jurnalistului, pe de o parte, obligația de a respecta prezumția de nevinovăție și, pe de altă parte, de a nu aduce acuzații fără să ofere posibilitatea celui învinuit să își exprime punctul de vedere.

Fiind prezentate ca fapte confirmate acuzațiile aduse prin înregistrarea audio, pârâții au încălcat prezumția de nevinovăție a reclamantei.

De asemenea, urmează a se reține faptul că pârâtul Durlan Răzvan Marin a recunoscut cu ocazia administrării interogatoriului faptul că nu a solicitat reclamantei niciun punct de vedere cu privire la acuzațiile aduse. Această omisiune a pârâților reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 14 din CDJ care prevede în mod expres că nu se pot aduce acuzații fără ca în prealabil să îi fie oferită celui învinuit posibilitatea să își exprime un punct de vedere.

Prin urmare, apelanta-reclamantă a solicitat instanţei să rețină că soluția instanței de fond este nefondată și nedreaptă, întrucât pârâții nu au urmărit să informeze publicul, ci au urmărit promovarea unui material de cancan, denigrator, redactat cu nerespectarea normelor de etică profesională, cu scopul exclusiv de a obține trafic pe site și, în consecință, obținerea de profit, astfel că fapta acestora are caracter ilicit și iese de sub protecția dreptului la liberă exprimare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 466, art. 453 C.proc.civ., art.253 coroborat cu art. 257, art. 1349 și urm. Cod civil.

Intimatul pârât Durlan Răzvan Marin a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, pentru următoarele considerente:

La data de 21.06.2019, intimatul-pârât a publicat pe site-ul www.anchetespeciale.ro, un material jurnalistic în care Carmen Pavel, președinte al Tour operatorului român Jlnfo Tours, apare într-o înregistrare audio fără precedent în care îi denigrează pe frații Cristian și Marius Pandel, proprietarii Tour operatorului român Christian Tour.

Scopul articolului nu a fost acela de a denigra societatea apelantă sau de a-i leza imaginea, acest articol a fost scris pentru a informa și a atrage atenția, a sensibiliza opinia publică, iar pârâtul nu a adăugat „cuvinte și supoziții".

Aşa cum a arătat, articolul publicat pe site-ul www.anchetespeciale.ro și toate informațiile publicate se bazează pe informații adevărate, de interes public. Este cu atât mai grav cu cât este vorba despre cheltuirea banilor publici.

În atare situație, nu pot fi avute în vedere alegațiile pe care apelanta le emite în cererea de apel în judecată, în sensul că , pârâtul nu l-a intitulat în nici un moment pe reclamant

„șpăgar, țigan fără creier", în realitate, este o înregistrare în care o terță persoană face aceste afirmații.

Acesta a arătat că nu a distorsionat afirmațiile făcute în înregistrarea publicată și, de asemenea, nu a făcut acuzații nefondate.

Mai mult, se observă faptul că intimatul-pârât nu a încălcat în niciun moment CDJ, astfel cum apelanta afirmă (fără a aduce vreun element probator), susținerea intimatului este pertinentă, după cum va demonstra în continuare:

Față de presupusa încălcare de către intimatul pârât a art. 9 din CDJ „Jurnalistul care distorsionează intenționat informația, face acuzații nefondate, plagiază, folosește neautorizat fotografii, imagini tv sau surse ori calomniază, săvârșește abateri profesionale de maximă gravitate”, intimatul pârât a învederat faptul că:

Nu a distorsionat informația, înregistrarea fiind publicată în forma originală și needitată;

2.Pentru imaginile publicate, pârâtul nu era obligat să ceară consimțământul persoanelor în discuție, raportat la faptul că dreptul la imagine nu este un drept absolut, iar utilizarea imaginii unei persoane sunt permise chiar în lipsa unui consimțământ prealabil atunci când acestea se fac cu bună credință în exercitarea altor drepturi fundamentale cum este, dreptul la liberă exprimare;

Față de acordul presupus a fi solicitat persoanei care face afirmațiile (pentru publicarea înregistrării), intimatul-pârât a învederat faptul că nu se impune, atâta vreme cât acesta este specificul profesiei de ziarist. O simplă afirmație că faptele relatate de ziarist nu sunt adevărate nu este suficientă pentru a se concluziona că acesta a acționat cu rea-credință. Trebuie să se țină seama de specificul profesiei de ziarist, în sensul că informația este prin însăși natura sa un „bun perisabil". Aceasta pentru că informația trebuie să apară în presă atât la o dată cât mai apropiată de cea a producerii faptului la care se referă, cât și înaintea publicării ei în alte ziare.

În ceea ce privește presupusa încălcare de către pârât a art. 6.1 din CDJ „Jurnalistul va verifica informațiile în mod rezonabil înainte de a le publica și va exprima opinii pe o bază factuală. Informațiile vădit neadevărate, sau cele despre care jurnalistul are motive temeinice să creadă că sunt false nu vor fi publicate”, intimatul-pârât a solicitat să se observe faptul că a formulat solicitări către Serviciul Român de Informații să-i comunice situația contractelor cu Christian Tour, însă instituția statului român nu a avut bunăvoința la acel moment să comunice un răspuns oficial.

Față de afirmația că pârâtul ar fi încălcat art.14 CDJ, este absolut rizibil, pentru considerentul că acesta nu a făcut referire la săvârșirea vreunei infracțiuni.

Așadar, intimatul-pârât a solicitat să se observe faptul că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că „în speța dedusă judecății, în raport de situația de fapt arătată în cele ce preced tribunalul apreciază că articolul de presă scrisă nu îndeplinește condițiile angajării răspunderii civile delictuale, conform art.1349, art. 1357 și art. 1358 Noul Cod civil".

Concluzia pertinentă a instanței de judecată este în sensul că „pârâții nu au încălcat nicio normă a dreptului obiectiv ori un drept subiectiv aparținând reclamantei, exercitând numai dreptul fundamental, consacrat de art. 30 din Constituție și art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, șl anume dreptul subiectiv la libera exprimare".

De asemenea, intimatul-pârât a solicitat să se observe faptul că în mod corect „tribunalul are în vedere că respectivul articol de presă scrisă reproduce judecăți de valoare care nu aparțin pârâților, ci aceștia au preluat afirmații ale numitei Carmen Pavel, proprietara agenției Jlnfo Tours".

Ca urmare, publicarea respectivelor informații nu reprezintă fapte ilicite, de natură a conduce la angajarea răspunderii civile delictuale a apelantei, ci constituie expresia exercitării normale a dreptului la liberă exprimare.

De asemenea, intimatul-pârât a susţinut că nu a distorsionat informația, înregistrarea fiind publicată în forma originală și needitată, iar pentru imaginile publicate acesta nu era obligat să ceară consimțământul persoanelor în discuție, din moment ce sunt imagini din mediul online.

Mai mult, intimatul pârât nu a încălcat art. 6.1 din CDJ „Jurnalistul va verifica informațiile în mod rezonabil înainte de a le publica și va exprima opinii pe o bază factuală, informațiile vădit neadevărate, sau cele despre care jurnalistul are motive temeinice să creadă că sunt false nu vor fi publicate”, astfel cum corect retine şi instanța de judecata „[...] pârâtul a formulat solicitări către SRI să comunice situația contractelor cu CHRISTIAN TOUR, dar instituția nu a comunicat un răspuns oficial".

Prin articolul publicat, intimatul-pârât a urmărit doar să informeze opinia publică asupra unei chestiuni care prezintă interes pentru societate, chiar dacă asta ar putea implica uneori, în mod inerent, dar subiectiv afectarea onoarei și/sau reputației persoanei vizate.

Nu se poate considera că limitele acceptabile ale libertății de exprimare au fost depășite, întrucât articolul invocat nu reprezintă o denaturare cu caracter ilicit al adevărului ci exprimarea unor elemente factuale probate sau opinii cu privire la anumite chestiuni de interes general, deci buna-credință a pârâtului nu poate fi serios pusă la îndoială.

În concluzie, față de cele mai sus prezentate, intimatul pârât a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Nu s-au administrat probe noi în apel.

Analizând apelul formulat în raport de motivele invocate şi de probele administrate, Curtea reţine următoarele :

Apelul este o cale devolutivă de atac, potrivit art.476 C.proc.civ., limitele efectului devolutiv fiind determinate de ceea ce s-a apelat, potrivit art.477 alin.1 C.proc.civ.: „ (1) Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.”

În consecinţă, apelurile urmează a fi analizate în raport de criticile invocate de apelantă.

Prin cererea dedusă judecății, reclamanta S.C. Christian 76 Tour S.R.L. a solicitat obligarea pârâţilor Durlan Răzvan Marin şi First Line Company : 1. la plata în solidar a sumei de 60.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii; 2. la ştergerea articolului defăimător denumit "SRI pompează sume uriaşe în Christian Tour" publicat de către pârâţi pe website-ul anchetespeciale.ro, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 1000 lei pe zi de întârziere; 3.la publicarea hotărârii pe cheltuiala pârâţilor în doua ziare cu acoperire naţională şi pe site-ul www.anchetespeciale.ro;

Intimatul-pârât Durlan Răzvan Marin este asociat unic şi administrator în cadrul intimatei-pârâte First Line Company S.R.L., societate care deţine şi administrează domeniul web şi pagina de internet www.anchetespeciaje.ro, și în data de 21 iunie 2019 aceștia au publicat pe pagina de internet menţionată articolul intitulat „SRI pompează sume uriaşe în Christian Tour", în cadrul căruia au reprodus afirmațiile numitei Carmen Pavel, proprietara agenției JInfo Tours .

Curtea constată că, așa cum corect a reținut și prima instanță, conținutul articolului nu aparține intimaților-pârâți, și reprezintă reproducerea unei înregistrări în care o terţă persoană face aceste afirmaţii, informația fiind publicată de intimații-pârâți în forma originală şi needitată.

Libertatea de exprimare este garantată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în termenii următori: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”

Publicațiile de pe Internet intră în domeniul de aplicare al art. 10 și al principiilor sale generale, însă forma specială a acestui tip de mass-media a determinat Curtea de la Strasbourg să se pronunțe cu privire la restricții specifice aduse libertății de exprimare pe Internet. Art. 10 din Convenție se aplică comunicării prin intermediul Internetului , indiferent de tipul de mesaj și chiar și atunci când obiectivul urmărit este de natură lucrativă (Ashby Donald și alții împotriva Franței, nr. 36769/08, pct. 34, 10 ianuarie 2013). În această cauză, Curtea a afirmat pentru prima dată că publicarea unor fotografii pe un site Internet dedicat modei și care oferea publicului imagini de prezentări pentru consultare liberă sau pentru o taxă, precum și spre vânzare, ține de exercitarea dreptului la libertatea de exprimare (pct. 34).

Libertatea de exprimare protejată de art. 10 paragraf 1 reprezintă unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice (de exemplu, Handyside împotriva Regatului Unit, 7 decembrie 1976,). Limitările aduse acestei libertăți prevăzute la art. 10 paragraf 2 au o interpretare strictă. Ingerințele în exercitarea acestei libertăți de către state sunt

posibile cu condiția să fie „necesare într-o societate democratică”, adică, potrivit jurisprudenței Curții, să corespundă unei „nevoi sociale imperative”, să fie proporționale cu scopul legitim urmărit în sensul art. 10 paragraf 2 și justificate prin hotărâri motivate în mod relevant și suficient. Deși autoritățile naționale dispun de o anumită marjă de apreciere, aceasta nu este nelimitată, deoarece este însoțită de controlul european efectuat de Curte EDO (Aleksey Ovchinnikov împotriva Rusiei, nr. 24061/04, pct. 51, 16 decembrie 2010). Afirmațiile care țin de un subiect de interes general în materie de discurs politic beneficiază, în general, de un nivel ridicat de protecție a libertății de exprimare – ceea ce implică o marjă de apreciere a autorităților deosebit de restrânsă [Axel Springer AG împotriva Germaniei , nr. 39954/08, pct. 90, și Morice împotriva Franței , nr. 29369/10, pct. 125, 23 aprilie 2015]. În schimb, marja de apreciere lăsată autorităților naționale este mai largă în ceea ce privește discursul comercial [Mișcarea raëliană elvețiană împotriva Elveției , nr. 16354/06, pct. 62, CEDO 2012].

În hotărârea Comitetul de redacție al Pravoye Delo și Shtekel împotriva Ucrainei (nr. 33014/05, 5 mai 2011), Curtea EDO a recunoscut pentru prima dată că art. 10 din Convenție trebuie interpretat în sensul că impune statelor membre o obligație pozitivă de a crea un cadru normativ adecvat pentru a asigura o protecție eficientă a libertății de exprimare a jurnaliștilor pe Internet. În această cauză, reclamanții fuseseră condamnați la plata de daune-interese pentru că republicaseră un text anonim, în mod obiectiv defăimător, găsit pe Internet (însoțit de un editorial care indica sursa și se distanța față de text). Au fost obligați, de asemenea, să publice o retractare și scuze – cu toate că acestea din urmă nu erau prevăzute de lege. Examinând cauza în temeiul art. 10 din Convenție, Curtea EDO a concluzionat că ingerința invocată nu era

„prevăzută de lege”, după cum se prevede la al doilea paragraf al acestui articol, deoarece nu exista la momentul faptelor în dreptul ucrainean nicio dispoziție care să protejeze jurnaliștii care republicau conținutul unei publicații găsite pe Internet. În plus, instanțele interne au refuzat să aplice prin analogie dispozițiile care protejau presa scrisă.

Curtea EDO a precizat deja că art. 10 paragraf 2 din Convenție nu lasă loc pentru restricții privind libertatea de exprimare în domeniul discursului politic sau al problemelor de interes general. Deși un individ care se angajează într-o dezbatere publică de interes general este în mod cert obligat să nu depășească anumite limite în ceea ce privește respectarea – în special – a drepturilor altora, îi este totodată permis să recurgă la o anumită doză de exagerare, sau chiar de provocare, adică să fie oarecum exagerat în afirmațiile sale (Willem împotriva Franței, nr. 10883/05, pct. 33, 16 iulie 2009).

Pentru presă, deosebit de prezentă pe Internet, libertatea de a comunica și de a primi informații, precum și garanțiile care îi sunt acordate au o importanță deosebită.

Presei îi revine sarcina de a comunica informații și idei cu privire la chestiuni de interes public (Observer și Guardian împotriva Regatului Unit, 26 noiembrie 1991). Această libertate va fi cu atât mai protejată atunci când participă la discutarea unor probleme care țin de un interes general legitim (Bladet Tromso și Stensaas împotriva Norvegiei nr. 21980/93). Orice măsură care restricționează accesul la informații pe care publicul are dreptul să le primească trebuie, prin urmare, să fie justificată de motive extrem de imperative (a se vedea Timpul Info- Magazin și Anghel împotriva Moldovei, nr. 42864/05, 27 noiembrie 2007). Autoritățile naționale vor fi obligate să vegheze la respectarea sarcinii jurnaliștilor de a disemina informații privind probleme de interes general, chiar dacă acestea conțin o anumită doză de exagerare și provocare. Cu toate acestea, protecția jurnaliștilor este subordonată condiției ca aceștia să acționeze cu bună-credință, și să furnizeze informații exacte și demne de credit în conformitate cu principiile unui jurnalism responsabil (Stoll împotriva Elveției , nr. 69698/01, pct. 104 ].

Principiile generale stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce privește libertatea de exprimare se aplică și Internetului: „Dată fiind accesibilitatea, precum și capacitatea lor de a păstra și de a difuza mari cantități de date, site-urile Internet contribuie în mare măsură la îmbunătățirea accesului publicului la știri și, în general, la facilitarea

comunicării informațiilor. Întrucât crearea de arhive pe Internet reprezintă un aspect esențial al rolului jucat de site-urile Internet, Curtea EDO consideră că aceasta intră în domeniul de aplicare a art. 10.” (Times Newspapers Ltd împotriva Regatului Unit (nr. 1 și 2), nr. 3002/03 și 23676/03, pct. 27, 10 martie 2009).

Art. 10 nu garantează totuși o libertate de exprimare fără nicio restricție, în special în cazul în care informațiile difuzate de presă ar putea afecta grav reputația și drepturile cetățenilor (cazurile de defăimare). Însă autoritățile naționale trebuie să își motiveze în mod corespunzător decizia (Fatullayev împotriva Azerbaidjanului, nr. 40984/07, pct. 100, 22 aprilie 2010), pentru a proba existența unei „nevoi sociale imperative”. În plus, sunt frecvente situațiile în care cauzele pun în discuție, pe de o parte, protecția libertății de exprimare, consacrată de art. 10 și, pe de altă parte, cea a dreptului la reputație al persoanelor în cauză care, ca element al vieții private, este protejat de art. 8. Într-un astfel de caz, Curtea Europeană verifică dacă autoritățile naționale au păstrat un just echilibru între aceste două drepturi, pe care le consideră de o importanță egală. Pentru Curte, în fapt, aceste cauze necesită „o punere în balanță a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare și a dreptului la respectarea vieții private” (Axel Springer AG împotriva Germaniei). Rezultatul cererii nu poate, în principiu să difere în funcție de faptul că a fost înaintată Curții EDO în temeiul art. 8, de către persoana care face obiectul reportajului, sau în temeiul art. 10, de către editorul care l-a publicat.

Aplicând aspectele teoretice relevante care decurg din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului , Curtea apreciază că nu poate fi imputat intimaților-pârâți faptul că au reprodus conținutul unei înregistrări existente în mediul online și care aparținea unui terț ( numitei Carmen Pavel), și prin urmare nu era necesar nici consimțământul persoanelor în discuţie, motiv pentru care nu se poate reține că intimații au încălcat dispozițiile art.9 din Codul deontologic al jurnalistului ( „ Jurnalistul care distorsionează intenționat informația, face acuzații nefondate, plagiază, folosește neautorizat fotografii, imagini tv sau surse ori calomniază, săvârșește abateri profesionale de maximă gravitate”).

În consecinţă, toate criticile apelantului referitoare la încălcarea Codului deontologic al jurnalistului sunt neîntemeiate, motiv pentru care nici prima instanţă nu le-a analizat în raport cu articolul al cărui conţinut a fost preluat de intimaţi şi reprodus integral, articol care exista în mediul online şi al cărui autor este un terţ ( numita Carmen Pavel).

Dacă în ceea ce privește conținutul articolului, acesta nu poate fi imputat intimaților- pârâți pentru considerentele anterioare, în ceea ce privește titlul articolului „ SRI pompează sume uriașe în Christian Tour”, Curtea apreciază că intimații-pârâți au depășit limitele libertății de exprimare.

Libertatea de exprimare, reglementată de articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ocupă un loc aparte printre drepturile garantate de Convenţie, stând chiar la baza noţiunii de “societate democratică” ce sintetizează sistemul de valori pe care este clădită Convenţia. Această importanţă cu totul deosebită a articolului 10 a fost subliniată de Curtea EDO pentru prima dată în cauza Handyside c. Regatului Unit (hotărârea din 7 decembrie 1976), ideea fiind reluată apoi constant în toate cauzele ulterioare. Astfel, Curtea EDO afirmă că “libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una dintre condiţiile primordiale ale progresului său şi ale împlinirii individuale a membrilor săi. Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, ea acoperă nu numai “informaţiile” sau “ideile” care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci şi acelea care ofensează, şochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populaţiei. Presa joacă un rol esenţial într-o societate democratică: dacă nu trebuie să depăşească anumite limite, fiind vorba în special de apărarea reputaţiei şi drepturilor altuia, îi revine totuşi sarcina de a comunica, respectându-şi obligaţiile şi responsabilităţile, informaţiilor şi ideilor asupra tuturor chestiunilor de interes general. Libertatea jurnalistică cuprinde şi posibila recurgere la o anumită doză de exagerare, ba chiar de provocare (cauza Van Hannover nr. 2 contra Germaniei, par. 56; Petrina contra României, par. 38).

Dreptul la libertatea de exprimare, astfel cum acesta este garantat de art. 10 paragraful 1 din CEDO nu poate fi exercitat în mod neîngrădit, ci cu respectarea limitelor, în cazul de faţă, date de dreptul reclamantei la respectarea imaginii și reputației.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Constituţia României, reglementat la Titlul II – Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, Capitolul II – Drepturile şi libertăţile fundamentale din Constituţie, „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”; potrivit alin. (2) „Cenzura de orice fel este interzisă”; potrivit alin. (6) „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.

Rezultă astfel opţiunea legiuitorului constituant de a stabili limite foarte largi de manifestare a libertăţii de exprimare, prin instituirea inviolabilităţii sale, cu rezerva totuşi că prin aceasta nu se poate aduce atingere demnităţii, onoarei, vieţii private sau dreptului la propria imagine, afectarea acestora din urmă conducând la răspunderea civilă a persoanei care şi-a manifestat libertatea de exprimare dincolo de limitele recunoscute prin textul constituţional.

În aprecierea limitelor dreptului la liberă exprimare trebuie avute în vedere contribuţia la o dezbatere de interes general, notorietatea persoanei vizate şi obiectul articolului , comportamentul anterior al persoanei în cauză, modalitatea de obţinere a informaţiilor şi veridicitatea acestora, conţinutul, forma şi consecinţele comunicării către public.

Curtea va avea în vedere că apelanta-reclamantă este un cunoscut operator din România , ce desfășoară activități în domeniul turismului , atât în țară, cât și în străinătate, iar asocierea acesteia cu obținerea unor beneficii materiale de la SRI , prin titlul articolului publicat de intimații-pârâți, nu are nicio bază reală , și nici nu se justifică în vreun fel pentru a informa sau a atrage atenția publică cu privire la legătura acesteia cu SRI.

În consecință, titlul articolului publicat de intimații-reclamanți prin care denumirea apelantei Christian Tour a fost asociată cu SRI, respectiv cu finanțarea din partea SRI, este apreciat de Curte ca fiind denigrator, dat fiind modul în care fosta Securitate este percepută de societatea românească actuală.

Având în vedere că intimatul-pârât Durlan Răzvan-Marin a făcut afirmaţiile considerate de apelanta-reclamantă ca fiind denigratoare, pe o pagină de internet de știri , de interes public, vizualizată de cei interesați în achiziționarea unui pachet turistic , Curte va analiza dacă exercitarea de către intimatul-pârât a dreptului la liberă exprimare a adus atingere dreptului la imagine al apelantei-reclamante.

Curtea apreciază că titlul articolului publicat de intimați aduce atingere dreptului apelantei-reclamante la imagine, prestigiu și reputație, drepturi ocrotite de  art.71-73 din C.civ.

În jurisprudenţa Curţii EDO se acordă presei un rol indispensabil de “câine de pază” într-o societate democratică, cu menţiunea că deşi presa nu trebuie să depăşească anumite limite, ţinând în special de protecţia reputaţiei şi a drepturilor celuilalt, totuşi îi revine sarcina de a comunica, pentru îndeplinirea sarcinilor şi responsabilităţilor sale, informaţii şi idei asupra unor chestiuni politice, precum şi asupra altor subiecte de interes general (a se vedea paragraful 93 din hotărârea Cumpănă şi Mazăre în care se face trimitere la hotărârile CEDO De Haes şi Gijsels împotriva Belgiei din 24 februarie 1997, par. 37, Thoma împotriva Luxemburgului, cererea nr. 38.432/97, par. 45, şi Colombani şi alţii împotriva Franţei, cererea nr. 51.279/99, par. 55).

Curtea EDO a stabilit o foarte importantă distincţie între afirmarea unor fapte şi cea a unor judecăţi de valoare, urmând a se avea în vedere că “existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăţilor de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit”. Astfel, «dacă concreteţea primelor se poate dovedi, următoarele nu-şi pot demonstra exactitatea. Pentru judecăţile de valoare, această cerinţă este irealizabilă şi aduce atingere

libertăţii de opinie în sine, element fundamental al dreptului asigurat de art. 10 (cauza Lingens). Nu e mai puţin adevărat că faptul de a acuza anumite persoane implică obligaţia de a furniza o bază reală suficientă şi că inclusiv o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită total de o bază reală (Cumpănă şi Mazăre c. României, par.8-101, Petrina c. României, par. 42, Ivanciuc c. României, decizie de inadmisibilitate). Aşadar, Curtea analizează dacă exista o bază factuală suficient de susţinută la originea afirmaţiilor efectuate (Cârlan împotriva României, par.55).

Adevărul obiectiv al afirmaţiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanţe în situaţia în care analizează o acuzaţie de atingere a reputaţiei sau demnităţii, elementul determinant trebuind să fie buna-credinţă a autorului afirmaţiilor, astfel încât să ofere informaţii exacte şi demne de încredere (Radio France şi alţii c. Franţei, par.37, Dalban c. României, par. 49 – 50, Bladet Tromso şiStensaas c. Norvegiei, par. 65 şi urm.). Aşadar, este necesară verificarea cu diligenţă a realităţii faptelor invocate (Mihaiu c. României, par.67-68).

Buna-credinţă a persoanei care se manifestă în spaţiul public este relevantă pentru a putea distinge în plan subiectiv între intenţia de a transmite informaţii asupra unor chestiuni ce interesează publicul şi cea de calomniere, insultare, discreditare a unei persoane. Pentru reţinerea bunei-credinţe se au în vedere aspecte precum veridicitatea informaţiilor, modul în care au fost verificate, implicarea în proces, baza factuală.

Contextul în care se manifestă libertatea de exprimare are o importanţă majoră pentru identificarea limitelor permise în exercitarea acestui drept, Curtea EDO acordând o atenţie sporită acestui aspect, subliniind necesitatea luării în considerare a tuturor împrejurărilor în care au fost făcute afirmaţiile (Bladet Tromso şi Stensaas c. Norvegiei, par. 62). Caracterul justificat al unei ingerinţe se stabileşte aşadar în lumina tuturor circumstanţelor, prin raportare la toate elementele existente şi cu aplicarea criteriilor jurisprudenţiale relevante.

Criteriile identificate în jurisprudenţa Curţii EDO ca fiind relevante în ceea ce priveşte preferinţa pentru dreptul la libertatea de exprimare, pe de o parte, sau dreptul la respectarea vieţii private, pe de altă parte sunt: contribuţia afirmaţiilor la o dezbatere de interes general, notorietatea persoanei vizate şi obiectul reportajului, comportamentul anterior al persoanei în cauză, conţinutul, forma şi repercusiunile publicării.

Pornind de la aceste premise, analizând prin prisma criticilor formulate în ce măsură afirmaţiile imputate intimaților se încadrează în limitele libertăţii de exprimare astfel cum îşi găseşte aceasta consacrarea în art. 30 din Constituţia României şi art. 10 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului , sau, după caz, depăşesc aceste limite, intrând în sfera ilicitului civil, Curtea apreciază că titlul articolului publicat de intimați sunt lipsite de o bază reală, au caracter denigrator, și prin acesta s-a adus atingere imaginii, prestigiului și reputației apelantei, un cunoscut operator în domeniul serviciilor turistice din țară.

Potrivit art. 1349 alin.1 C.civ. : „ Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile sale drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.”

Potrivit art.252 C.civ.: „ Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică”.

Potrivit art.253 alin. 1 şi 2 C.civ.: „ (1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere instanţei: a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta era iminentă; b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă; c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanţa poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b şi c. ”

Potrivit art. 255 C.civ., dacă persoana care se consideră lezată face dovada credibilă că drepturile sale nepatrimoniale fac obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanţei luarea uni măsuri provizorii. Alin.3 al aceluiaşi articol reglementează situaţia prejudiciilor aduse prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale, când instanţa judecătorească nu poate să dispună încetarea, cu titlu provizoriu a acţiunii prejudiciabile decât dacă prejudiciile cauzate reclamantului sunt grave, dacă acţiunea nu este în mod evident justificată potrivit art.75 C.civ., şi dacă măsura luată de instanţă nu apare ca fiind disproporţionată în raport de prejudiciile cauzate.

Potrivit art.257C.civ.-Apărarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice :

„ Dispoziţiile prezentului titlu se aplică prin asemănare şi drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice.”

Coroborând dispozițiile legale enunțate, reținând încălcarea dreptului la imagine al apelantei prin titlul defăimător al articolului publicat de intimați, Curtea apreciază că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale , urmând a se stabili nivelul despăgubirilor în mod proporțional cu scopul urmărit prin acordarea acestor despăgubiri, respectiv necesitatea protejării dreptului apelantei-reclamante la imagine .

Deși apelanta-reclamantă pretinde suma de 60.000 Euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale, Curtea apreciază că în raport de fapta denigratoare reținută în sarcina intimaților-pârâți, respectiv titlul articolului publicat în mediul online, suma de 1.000 lei este proporțională pentru acoperirea prejudiciului moral produs.

Totodată, în baza art.253 coroborat cu art.257 C.civ. pârâții vor fi obligați să şteargă articolul defăimător denumit „ SRI pompează sume uriaşe în Christian Tour ” de pe web sit-ul ancheteespeciale.ro. , și să publice pe cheltuiala acestora pe site-ul www.anchetespeciale.ro şi în două ziare cu acoperire naţională hotărârea la data rămânerii ei definitive.

În ceea ce privește pretențiile reclamantei prin care se solicită obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii de 1000 lei pe zi de întârziere , Curtea apreciază că sunt neîntemeiate, potrivit arrt.907 C.proc.civ. care prevăd că: „ Pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul capitol nu se pot acorda daune cominatorii.”( Capitolul IV Executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face).

Pentru toate aceste considerente, în baza art.480 C.proc.civ. Curtea va admite apelul formulat de apelanta-reclamantă, va schimba în parte sentința civilă apelată, în sensul că va admite în parte cererea și va obliga pârâţii , în solidar, la plata către reclamantă a daunelor morale în sumă de 1.000 lei. Vor fi obligați pârâţii să şteargă articolul defăimător denumit

„ SRI pompează sume uriaşe în Christian Tour ” de pe web sit-ul ancheteespeciale.ro. și să publice pe cheltuiala acestora pe site-ul www.anchetespeciale.ro şi în două ziare cu acoperire naţională hotărârea la data rămânerii ei definitive.

Având în vedere soluția dată cererii reclamantei , reținând culpa procesuală a pârâților, în baza art.453 C.proc.civ. aceștia vor fi obligați , în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 115 lei, cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru corespunzătoare pretenţiilor admise.

Se va păstra în rest sentinţa civilă apelată.

Totodată, reținând culpa procesuală a intimaților, în baza art.453 C.proc.civ. aceștia vor fi obligați, în solidar, la plata către apelantă a sumei 57,5 lei cheltuieli de judecată în apel (reprezentate de taxa judiciară de timbru corespunzătoare pretențiilor admise).

 

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. Christian 76 Tour S.R.L. cu sediul în Bucureşti, Piaţa Charles de Gaulle, nr. 15, et.13, ap. 1 sector 1, şi cu sediul ales la S.C.A. Dumitru & Asociaţii, în Bucureşti, str. Eufrosin Poteca nr.4, ap.2, sector 2, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Durlan Răzvan Marin, domiciliat în Bucureşti, Intrarea Pinului, nr.30, bl.3, ap.5 sector 6, şi First Line Company S.R.L., cu sediul în Oneşti, str. Sintezei, nr. 1, bl. 1, sc. B, parter, ap. 1, judeţul Bacău.

Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că:

Admite în parte cererea.

Obligă pârâţii , în solidar, la plata către reclamantă a daunelor morale în sumă de 1.000

lei.

Obligă pârâţii să şteargă articolul defăimător denumit „ SRI pompează sume uriaşe în

Christian Tour ” de pe web sit-ul ancheteespeciale.ro.

Obligă pârâţii să publice pe cheltuiala acestora pe site-ul www.anchetespeciale.ro şi în două ziare cu acoperire naţională hotărârea la data rămânerii ei definitive.

Obligă pârâţii, în solidare, la plata către reclamantă a sumei de 115 lei, cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru corespunzătoare pretenţiilor admise.

Păstrează în rest sentinţa civilă apelată.

Obligă intimaţii , în solidare, la plata către apelantă a sumei 57,5 lei cheltuieli de judecată în apel.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bucureşti,Secţia a III-a civilă şi pentru cauze de minori şi de familie.

Pronunţată azi, 05.05.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-10-07



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE