2020-10-27 05:29

Cristian Tudor Popescu a RĂBUFNIT: ”E ignoranță, sunt criminali în orb”

 |  23:19
Cristian Tudor Popescu a RĂBUFNIT: ”E ignoranță, sunt criminali în orb”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit despre responsabilii pentru numărul imens de infectări cu noul coronavirus din ultimele zile dar și pentru cei care au murit din cauza Covid-19. Gazetarul consideră că persoanele care refuză să poarte mască sau să respecte regulile de limitare a răspândirii sunt „criminali în orb”.

”Data trecută, am citit un fragment din Ion Desideriu Sârbu, un mare scriitor român. Spuneam că o să vorbesc în numele morților în fiecare emisiune, astăzi o să citesc alt fragment care sună așa, de fapt, e un răspuns la întrebarea: De ce cresc în avalanșă, de ce vin peste noi infectările cu miile și mor din ce în ce mai mulți oameni la ATI?: „Răul, în lume e prilejuit aproape întotdeauna de neștiință, iar bunăvoința, dacă vine din întuneric poate să producă la fel de multă nenorocire ca reaua-voință. Oamenii sunt mai degrabă buni decât răi, dar nu asta e problema. Ei sunt mai mult sau mai puțin ignoranți și asta este ceea ce se cheamă viciu sau virtute, cel mai îngrozitor viciu fiind ignoranța care crede că știe tot. Și, în consecință, își dă singură autorizație să ucidă. Sufletul criminalului e orb și nu există bunătate adevărată sau iubire adevărată fără gradul cel mai înalt de claritate în a vedea lucrurile”, Albert Camus, „Ciuma”.

Cauza principală a ceea ce ni se întâmplă este ignoranța, adică nu numai a nu ști, ci înseamnă și a nu dori să știi. Asta înseamnă că ignori ceva. Nu știu și nici nu vreau să știu. Oamenii de aceea, cei care nu țin seama acum de ceea ce li se repetă de nu știu câte ori pe zi, de la toate nivelurile – mască, distanță fizică, dezinfectare. Oamenii aceștia eu cred că nu își cunosc cu adevărat nici pe cei de lângă ei. Nu-și cunosc soția, soțul, nu-și cunosc copiii cu adevărat și nici nu i-a interesat vreodată să îi cunoască cu adevărat. Asta este ce spune aici Camus, spune un lucru extraordinar: „Bunătatea venită din întuneric poate face la fel de mult rău ca reaua-credință”. Nu e posibil, și acest lucru îl cred și eu, să iubești cu adevărat în ignoranță. Dacă ești în beznă și rămâi acolo și vrei să rămâi în beznă, atunci nu poți iubi și nu poți fi nici bun.

Cu asta ne confruntăm, cu oameni care nu știu, nu vor să știe, „nu mă interesează… Nu știu, eu nu cred. E o gripă, nu mă interesează”. Fiecare dintre acești oameni este un criminal în orb. Asta este, fiecare dintre cei care mor acum în spitale sunt uciși de câte unul-doi-trei dintre noi. Criminali în orb. Pentru că nu vor să fie lucizi, nu vor să fie știutori, nu vor să știe și, prin urmare, nu sunt capabili de iubire. Nu sunt capabili de a le păsa de ceilalți” a explicat Cristian Tudor Popescu la Digi24.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-10-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE