Calendar iulian (cunoscut şi sub numele de "stilul vechi") intrat în vigoare la 1 ianuarie 45 î.Hr. s-a remarcat prin simplitatea sa. Datorită faptului că anul iulian era mai mare decât anul tropic, iar formula pentru a calcula anii bisecţi a făcut ca aceşti ani să se repete prea des, în cele din urmă în calendar sărbătorile religioase importante, cum ar fi Paştele nu se mai sincroniza cu data fixă pentru evenimentul astronomic, echinocţiul de primăvară, şi a ajuns să fie sărbătorit înaintea acestui eveniment, relatează Agerpres.
Astfel, în timp punerea în concordanţă a anului calendaristic cu cel tropic a devenit deosebit de necesară.
Noul calendar numit gregorian, în memoria papei Grigore al XIII-lea, şi ulterior "stilul nou" a început prin omiterea a zece zile din calendar astfel că ziua următoare (zilei de joi) datei de 4 octombrie 1582 (care este 5 octombrie 1582, în calendarul vechi) a fost cunoscută ca (zi de vineri) 15 octombrie 1582.
Calendarul iulian a fost folosit de întreaga creştinătate, timp de 15 secole. Şi tot de calendarul iulian s-au servit şi Sfinţii Părinţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paştilor.
În 1923, la Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotărât să renunţe la calendarul iulian şi să adopte un nou calendar, însă data Paştilor se calcula încă potrivit calendarului iulian, în care echinocţiul de primăvara are loc cu 13 zile mai târziu. Calendarul îndreptat, întrebuinţat de către ortodocşi în urma acestei întâlniri, s-a numit neo-iulian sau constantinopolitan.
La reuniune nu au participat toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau naţionale. De aceea, îndreptarea calendarului adoptată cu acel prilej a rămas să fie introdusă de fiecare Biserică Ortodoxă la data pe care o va dori, pentru a se evita astfel tensiunile care ar fi putut să apară în urma unei impuneri stricte în această privinţă.
Îndreptarea calendarului din 1924 a fost totuşi adoptată de către cele mai multe Biserici Ortodoxe, au rămas însă câteva dintre acestea cu calendarul iulian neîndreptat.
Între Bisericile Ortodoxe care nu au făcut această schimbare se numără: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă şi Biserica Sârbă, precum şi Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepţia Vatopedului, acestea se numesc "pe stil vechi", pentru că prăznuiesc Paştile şi toate sărbătorile după vechiul calendar, adică după "stilul vechi".
Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924.
Cine sarbatoreste Craciunul pe rit vechi
Crăciunul pe stil vechi este sărbătorit în ţara noastră în comunităţile de ruşi, ucraineni şi sârbi. Astfel, pentru ruşii lipoveni care trăiesc în judeţul Suceava, în comunităţi din Climăuţi, comuna Muşeniţa, Lipoveni, comuna Mitocu Dragomirnei, Manolea, comuna Forăşti, în municipiile Suceava, Fălticeni, Rădăuţi şi în oraşul Gura Humorului, dar şi pentru cei care s-au stabilit în Dobrogea, sărbătorile de iarnă încep în 7 ianuarie, când este Crăciunul pe stil vechi.
Traditii si obiceiuri pentru Craciunul pe rit vechi
După ce colindătorii se întorc la casele lor, familiile tradiționale se reunesc la o masă de post, denumită „Cina Sfântă”, după răsăritul primei stele pe cer, semnificație a astrului ce i-a călăuzit pe magi către locul Nașterii Mântuitorului.
Pe masa din Ajunul Crăciunului, ortodocșii de stil vechi pun aceleași bunătăți de post specifice Sărbătorilor. Moldovenii, ardelenii sau minoritățile de ruși lipoveni, bulgari, ucraineni sau sârbi pregătesc câte 12 feluri de mâncare, în numele apostolilor. Compotul de prune afumate, grâul fiert cu nucă sau sarmalele de post cu hribi sunt mâncărurile care anunță, în noaptea Nașterii Domnului, o mare Sărbătoare.
În ziua de Crăciun, fiecare creștin ortodox de rit vechi merge la biserică, la Liturghie, apoi, la prânz familiile se reunesc la masa tradițională, cu preparate din purcel de lapte fript la jar, sarmale, pește, ciorbe și borșuri, zacuscă, totul stropit din abundență cu vin rubiniu și votcă.
Rușii lipoveni pun pe masa de Crăciun preparate ca haladet (piftie cu reţetă specială), lapsa (tăieţei fierţi în supă de pui), vareniki (colţunaşi cu brânză). Gospodinele basarabence pregătesc colaci mici şi „ajunel”, pe care le leagă cu o aţă, alături de câteva flori de busuioc, apoi le agaţă de icoana şi le păstrează până când se sărbătoreşte Sfântul Gheorghe. Dupa aceea, le scot şi le dau animalelor să manance, pentru a păzi casa de spiritele rele şi ghinion.