2021-06-20 04:30

Condiții speciale de participare la Semimaratonul şi Maratonul Bucureştiului

 |  13:27
Condiții speciale de participare la Semimaratonul şi Maratonul Bucureştiului

Ediţiile din acest an ale Semimaratonului (4-5 septembrie) şi Maratonului Bucureştiului (30-31 octombrie) se vor desfăşura în condiţii speciale de siguranţă pentru prevenirea răspândirii Covid.

Astfel, limită este de 10.000 de participanţi, cursele ambelor competiţii fiind împărţite pe parcursul a câte două zile. O altă noutate o reprezintă faptul că fiecare cursă va beneficia de mai multe starturi, pentru a putea respecta regulile de distanţare în contextul pandemiei de COVID-19.

"Sperăm ca situaţia epidemiologică din lunile următoare să evolueze favorabil şi ca reglementările legale să ne permită înscrierile alergătorilor nevaccinaţi, care fie au trecut prin boală, fie pot prezenta un test COVID-19 negativ. A fost un an foarte greu pentru noi, pentru toată lumea, de altfel, dar alergătorii sunt nerăbdători. Din păcate nu putem garanta participarea tuturor alergătorilor pentru că nu putem şti care este situaţia până în toamnă. Noi ne dorim să revenim cât mai repede la normal, să simţim energia de la start şi finiş şi să cunoaştem din nou fericirea curselor. În acest moment avem certitudinea că putem organiza maratonul cu persoane vaccinate, aşa cum se întâmplă şi la majoritatea maratoanelor mari din lume. Tot în aceeaşi perioadă se va da startul şi la cursele virtuale. Pe perioada a două săptămâni toţi alergătorii care vor participa vor primi aceleaşi kituri de participare ca şi ceilalţi, tricouri, medalii şi tot ceea ce cuprinde kitul de participare", a declarat Valeria van Groningen, preşedinta Bucharest Running Club, organizatorul competiţiilor.

Pentru ambele evenimente, primul criteriul de participare pentru alergători este să fie vaccinaţi, persoane vaccinate cu ambele doze, cu rapel efectuat cu minimum 10 zile înainte de data cursei.

Zonele de start şi finiş din Piaţa Constituţiei şi zona Parcului Izvor vor beneficia de măsuri suplimentare de siguranţă, cum ar fi accesul restricţionat doar pentru personalul esenţial din echipa de organizare, participanţi şi autorităţi, distribuirea şi impunerea utilizării măştilor de protecţie de către alergători, care vor fi înlăturate după primii 150 m, distribuirea şi impunerea folosirii dezinfectanţilor, instalarea de porţi pentru termoscanare, în vederea măsurării temperaturii participanţilor.

"Anul acesta nu vom putea permite accesul susţinătorilor în zona de start şi finiş, dar aş vrea să încurajez bucureştenii să iasă pe străzi, pe lângă traseele de alergare şi, fără să stea în grupuri mari, să susţină cu mult entuziasm participanţii", a mai spus Valeria van Groningen.

Traseele pentru toate cursele au startul din centrul Bucureştiului, din zona Piaţa Constituţiei - Parcul Izvor, iar hărţile vor fi disponibile pe site-urile www.bucuresti21km.ro, www.bucharest-marathon.com.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-06-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE