2021-01-19 21:14

Co-fondatorul Ice Bucket Challenge a murit la 37 de ani

 |  11:54
Co-fondatorul Ice Bucket Challenge a murit la 37 de ani

Patrick Quinn, devenit celebru după ce lupta sa cu boala Lou Gehrig a contribuit la campania de strângere de fonduri Ice Bucket Challenge, a murit la vârsta de 37 de ani, la peste 7 ani după diagnosticul cu teribila boală, a anunțat Asociația ALS.

Născut și crescut în New York, Patrick Quinn, a fost co-fondator al campaniei care a strâns peste 220 de milioane de dolari pentru cercetări medicale ale sclerozei laterale amiotrofice (ALS), cunoscută drept boala Lou Gehrig.

Ice Bucket Challenge a devenit virală pe rețele de socializare în vara anului 2014, când oameni din toată lumea au postat clipuri și fotografii cu ei turnându-și în cap găleți cu apă și gheață și provocându-i și pe alții să facă la fel și să doneze pentru studiile medicale privind ALS.

Asociația ALS a salutat contribuția lui Quinn la ”cea mai mare campanie social-media din istorie”, adăugând că ”Ice Bucket Challenge a accelerat enorm lupta contra ALS, ducând la noi progrese, la extinderea tratamentelor pentru cei bolnavi de ALS și la investiții mai mari ale guvernului în cercetările privind ALS”.

Numărul americanilor afectaşi de această maladie ar fi de 12.000 – 15.000. Între 5% și 10% dintre cazuri se estimează a fi ereditare, dar cauza bolii este necunoscută și nu poate fi vindecată.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-11-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE