2020-10-19 18:18

Ce se știe despre prima mașină ELECTRICĂ lansată de Dacia

 |  19:45
Ce se știe despre prima mașină ELECTRICĂ lansată de Dacia

Prima mașină electrică din istoria mărcii naționale românești își va face apariția pe 15 octombrie. Va fi modelul care va ajunge pe linia de fabricație anul viitor. Evenimentul Renault eWays va fi unul digital și se va desfășura în perioada 15-25 octombrie.

Despre capabilitățile tehnice ale Daciei Spring până la această oră se știe că este un KZ-E, într-o variantă care să îndeplinească normele de siguranță impuse de UE. Autonomia anunțată este undeva la 200 de kilometri, dar cel mai probabil autonomia reală va fi undeva la 150 km în regim urban, în condițiile folosirii bateriei utilizate pe varianta chinezească. În privința gabaritului, știm deja că Spring va avea 3,73 metri lungime și va fi un automobil de patru persoane.

În privința prețului, tot ceea ce știm reiese din declarațiile făcute de oficialii Renault. Și anume că va fi cea mai ieftină mașină electrică din Europa. Adică va costa mai puțin de 19.900 de euro cu TVA inclus. Pentru a primi titlul de cel mai ieftin automobil electric, Spring ar trebui să nu sară de 9.000 de euro cu tot cu subvenția acordată de stat.

În privința performanțelor sale, dacă vorbim de varianta chinezească găsim un motor de 44 de cai putere care este alimentat de la un acumulator de 26.8 kWh ce poate fi încărcată în 50 de minute până la 80% din capacitate. Dacă luăm în calcul aceste cifre, la priza casnică un Spring s-ar încărca în circa 10 ore, iar costul pentru un plin de 200 km ar fi de 17 lei, adică un consum echivalent în benzină de 1,9 litri/100 km.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-10-08

In legatura cu acest articol...

LOTO 8 octombrie: NUMERELE CÂȘTIGĂTOARE LA LOTO 6/49, JOKER, NOROC, 5/40, SUPERNOROC ȘI NOROC PLUS

Orban îi cere ministrului Sănătății să majoreze capacitatea de TESTARE

Cristian Popescu PIEDONE a fost VALIDAT în funcţia de PRIMAR al Sectorului 5

Tupeu de borfaș. I-a spart casa lui Cristiano Ronaldo

POLIȚIA CAPITALEI: Număr de TELEFON unde pot fi pârâți cei care nu poartă MASCĂ




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE