2024-04-25 17:49

Care este, mai nou, cel mai valoros BRAND din lume

 |  18:09
Care este, mai nou, cel mai valoros BRAND din lume

Pentru prima dată din 2016, Apple depăşeşte Amazon, Google şi Microsoft, devenind astfel cel mai valoros brand din lume, conform clasamentului din 2021 Brand Finance Global 500, realizat de compania de consultanţă Brand Finance din Londra, scrie Agerpres.

Valoarea brandului Apple a atins 263,4 miliarde de dolari. Pe locurile următoare se regăsesc Amazon, cu 254,2 miliarde de dolari, Google, cu 191,2 miliarde de dolari, Microsoft, cu 140,4 miliarde de dolari. Apoi vin Samsung, Walmart şi Facebook.

În luna august 2020, Apple a devenit prima companie americană care a ajuns la o capitalizare bursieră de peste 2.000 de miliarde de dolari

Tesla, pe repede înainte

Totodată, valoarea brandului Tesla a crescut cu 158%, la 32 miliarde de dolari, acesta fiind brandul cu cea mai rapidă creştere în clasamentul din 2021 Brand Finance Global. Pe locul doi la cea mai rapidă creştere a fost echivalentul chinez al Amazon, Alibaba.com. Valoarea acestui brand a urcat cu 108%, la 39,2 miliarde de dolari.

Printre cele mai valoroase branduri din industria auto se află Toyota (59,5 miliarde de dolari) şi Mercedes-Benz ( 58,2 miliarde de dolari).


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-01-27



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE