2024-04-20 18:54

Bucureştenii sunt invitaţi sâmbătă la două marşuri care promovează transportul nepoluant

 |  21:46
Bucureştenii sunt invitaţi sâmbătă la două marşuri care promovează transportul nepoluant

Bucureştenii și nu numi sunt invitaţi, sâmbătă, la două marşuri care promovează transportul nepoluant din Capitală: Marşul maşinilor eco friendly, ajuns la ediţia a 4-a, şi "We bike Romania", un marş al bicicletelor şi trotinetelor, aflat la cea de-a doua ediţie.

Pentru prima dată în Capitală, bucureştenii vor putea să se plimbe cu prototipul ATP Bus e-UpCity, primul autobuz electric făcut de o firmă din România. "Evenimentul de sâmbătă vrea să convingă cât mai mulţi oameni să folosească un transport mai puţin poluant sau deloc poluant, pentru a reduce emisiile de CO2 din trafic. Totodată, susţinem construcţia mai multor piste mai sigure pentru biciclete/trotinete, cât şi locuri pentru parcarea lor", se menţionează în comunicatul remis Agerpres.

"Ne alăturăm cu bucurie acestui demers prietenos cu mediul înconjurător. Orice acţiune care încurajează folosirea mijloacelor alternative de transport în defavoarea autoturismelor poluante este un pas către o societate în care mobilitatea câştigă tot mai mult teren. La nivelul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, am lansat de câteva luni 'Vinerea Verde', o eco-iniţiativă care ne încurajează să lăsăm în fiecare vineri maşina personală acasă şi să ne deplasăm către serviciu pe jos, cu bicicleta, trotineta sau mijloace de transport cât mai verzi. 'Vinerea Verde' este un îndemn către o altă mentalitate, o altă abordare, pentru că doar împreună putem să schimbăm ceva în marile oraşe, unde poluarea aerului este cauzată, în cele mai multe cazuri, de trafic", a declarat Tanczos Barna, ministrul Mediului apelor şi pădurilor.

Traseul pentru marşul bicicletelor/trotinetelor va fi: Biblioteca Naţională - Bulevardul Unirii - Piaţa Alba Iulia - Bulevardul Unirii - Piaţa Unirii - Bulevardul Ion C. Brătianu - Piaţa Universităţii - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Naţiunile Unite - Piaţa Constituţiei - Piaţa Unirii - Biblioteca Naţională.

Totodată, traseul pentru maşini va fi: Biblioteca Naţională - Bulevardul Unirii - Piaţa Alba Iulia - Bulevardul Unirii - Piaţa Unirii - Bulevardul Ion C. Brătianu - Piaţa Universităţii - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei - Statuia Aviatorilor - Piaţa Charles de Gaulle, Arcul de Triumf - Piaţa Charles de Gaulle, Piaţa Victoriei - Piaţa Romană - Piaţa Universităţii - Bulevardul Regina Elisabeta - Piaţa Operei - Splaiul Independenţei - B-dul Libertăţii - Piaţa Constituţiei - Biblioteca Naţională.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-08-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE