2024-04-19 20:38

2 octombrie – Ziua națională a gastronomiei și vinului românesc

 |  10:24
2 octombrie – Ziua națională a gastronomiei și vinului românesc

În 2022, la 2 octombrie, prima duminică a lunii, este sărbătorită Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc, instituită prin Legea nr. 79/2019, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis prin Decretul nr. 395 din 24 aprilie 2019, informează Agerpres.

Legea prevede posibilitatea organizării de către autorităţile publice centrale, locale sau de alte instituţii ale statului, de către persoane fizice sau juridice, a unor programe şi a unor manifestări cu caracter social sau ştiinţific, în scopul de a aprecia şi de a promova obiceiurile şi produsele culinare tradiţionale. În acest sens, autorităţile centrale şi locale pot contribui la organizarea acţiunilor prin acordarea de sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în limita alocaţiilor bugetare aprobate. Prin sintagma "vin românesc", potrivit aceleiaşi legi, se înţelege "vinul obţinut din struguri proveniţi în proporţie de 100% din România şi care are inscripţionat pe etichetă drapelul României", conform site-ului http://legislatie.just.ro/.

La 7 iunie 2017, cu prilejul primului Congres de gastronomie şi vin, desfăşurat la Bucureşti, iniţiatorii acestuia - Chef Nico Lontras (Rare Food Services), Cezar Ioan (vinul.ro) şi Cosmin Dragomir (gastroart.ro) - au propus un "Manifest pentru gastronomia şi vinurile din România", argumentând că păstrarea tradiţiilor alimentare, valorificarea superioară a acestora (atât din perspectivă culturală, cât şi economică), trebuie să fie o prioritate naţională. "Declararea unei 'Zile naţionale a gastronomiei şi vinului din România' care să fie liberă prin lege poate constitui prilej permanent pentru reconectarea la una dintre cele mai importante surse ale identităţii noastre naţionale şi pentru promovarea economiei şi turismului din ţara noastră", au subliniat iniţiatorii manifestului, potrivit site-ului congresuldegastronomie.ro.

În acest sens, un proiect legislativ a fost înregistrat la Senat, la 29 mai 2018, fiind semnat de 19 parlamentari, cu propunerea de a celebra această zi la data de 15 septembrie, apropiată de sărbătoarea Sfântului Cuvios Eufrosin, bucătarul, pomenit, an de an, la 11 septembrie. Iniţiatorii menţionau în expunerea de motive postată pe site-ul www.cdep.ro, că stabilirea acestei zile este necesară pentru a scoate în evidenţă calităţile bucătăriei şi vinului românesc şi pentru a le face cunoscute.

Senatul a adoptat, la 5 iulie 2018, proiectul legislativ privind instituirea Zilei naţionale a gastronomiei şi a vinului românesc, cu două amendamente admise în comisiile de specialitate, care modifică titlul şi ziua dedicată sărbătoririi ei. Astfel, titlul s-a modificat, devenind "Lege privind Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc", în loc de "Lege privind instituirea zilei de 15 septembrie - Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc". De asemenea, a fost înlocuit textul "se instituie ziua de 15 septembrie - Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc" cu "se instituie Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc, în ultima duminică a lunii octombrie".

La 18 octombrie 2018, s-a votat în unanimitate ca Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc să fie marcată în prima duminică din luna octombrie. Camera Deputaţilor a adoptat, la 27 martie 2019, proiectul care instituie Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc în prima duminică a lunii octombrie. 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-10-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE