2024-04-25 03:25

VINE IARNA! Capitala și alte șapte JUDEȚE sunt vizate de Cod Galben de NINSORI

 |  13:05
VINE IARNA! Capitala și alte șapte JUDEȚE sunt vizate de Cod Galben de NINSORI

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică o avertizare Cod Galben de ninsori, valabilă de luni dimineață, ora 05:00, până luni seară, ora 20:00. Precipitațiile vizează sudul şi estul Munteniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei.

Sunt vizate de această atenţionare municipiul Bucureşti şi judeţele: Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman.

Treptat, în aceste regiuni vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi, pe arii restrânse 15 - 20 l/mp. Spre seară aria ninsorilor se va restrânge către Dobrogea, unde temporar vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 40 - 45 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea.

Meteorologii atrag atenţia că în sud-estul Olteniei, sudul Moldovei şi în restul Munteniei se vor semnala precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare. Pe litoral vor fi precipitaţii mixte, iar în noaptea de luni spre marţi vor predomina ninsorile.

Vremea se va menţine deosebit de rece în prima parte a săptămânii, mai ales pe parcursul nopţilor şi dimineţilor.

Strat de zăpadă în București

În Capitală, luni, vremea va fi închisă și rece, transmite Administrația Națională de Meteorologie în prognoza specială pentru București. La sfârșitul nopții de duminică spre luni și în prima parte a zilei de luni, temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă, care va măsura în medie 3...5 cm și izolat posibil peste 5 cm. Vântul va sufla în general slab, spun meterologii. Temperatura maximă, pe parcursul zilei de luni, va fi de 0...1 grad.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-11-29



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE