2020-10-26 00:59

Trafic rutier restricționat într-o intersecție MARE din Capitală

 |  11:13
Trafic rutier restricționat într-o intersecție MARE din Capitală

Traficul rutier va fi restricţionat, începând de marţi, în mai multe etape, în zona intersecţiei bulevardelor Iuliu Maniu şi Vasile Milea din Bucureşti. Motivul? Realizarea unor lucrări pentru înlocuirea reţelei de apă potabilă.

Restricţiile de circulaţie vor fi instituite în etape, din 8 septembrie, în zona intersecţiei Bd. Iuliu Maniu/Bd. Vasile Milea, pentru înlocuirea reţelei publice de apă potabilă în Bucureşti.

Astfel, în etapele I şi II, pe Bd. Iuliu Maniu (sensul de intrare în Mun. Bucureşti) vor fi asigurate 3 benzi de circulaţie. În etapa a III-a se vor asigura 2 benzi de circulaţie, restricţia urmând a se impune pe benzile 2 şi 3, înainte de intersecţia cu Bd. Vasile Milea, iar în etapa a IV-a, restricţia temporară va fi poziţionată în intersecţie, de cealaltă parte a liniei de tramvai, sensul de deplasare către Piaţa Leu, cu asigurarea a două benzi de circulaţie.

Lucrarea se va executa în intervalele orare 09.00-15.00, respectiv 22.00-06.00, în afara acestora executantul urmând a ridica restricţiile prin asigurarea şantierului.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-09-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE