2024-04-25 22:52

Trafic RESTRICȚIONAT pe mai multe bulevarde din Capitală

 |  20:45
Trafic RESTRICȚIONAT pe mai multe bulevarde din Capitală

Traficul rutier va fi restricționat în Bucureşti în zilele de sâmbătă și duminică, anunță Brigada Rutieră a Capitalei, ca urmare a desfăşurării unor evenimente şi a transformarii unor străzi în zone pietonale.

Sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 16,00 - 22,00, se restricţionează circulaţia autovehiculelor pe următoarele trasee:

Str. Polonă (de la Bd. Dacia) - Str. A.D. Xenopol - Str. Dionisie Lupu - Str. C.A. Rosetti - Str. J.L. Calderon (de la Str. C.A. Rosetti) - Str. I.L. Caragiale - Str. Icoanei - Str. A. Vlaicu

Calea Victoriei (de la Bd. Regina Elisabeta) - Str. Domniţa Anastasia - Str. Ing. A Saligny - Splai Independenţei

Bd Eroilor – Bd. Eroii Sanitari – Piaţa Operei – Str. Dr. J. Lister – Str. Dr. Gr. Romniceanu

Str. E. Quinet (de la Str. Academiei) – Str. Biserica Enei Bd. Dacia – Bd. N. Bălcescu – Str. G. Enescu – Calea Victoriei

Str. G. Enescu – Str N. Golescu – Calea Victoriei – Str. C.A. Rosetti – Bd. N. Bălcescu.

Bd. Unirii (intre Piaţa Constituţiei şi locala de vest a Pieţei Unirii)

Potrivit comunicatului, restricţiile presupun instituirea regimului de “Zonă pietonală” în aceste perimetre și afectează arterele din interiorul perimetrelor, nu circulaţia de pe arterele care delimitează zonele, excepţie făcând Calea Victoriei, între Str. Eforie şi Splaiul Independenţei.

Șoferii sunt sfătuiți să folosescă ca rute alternative traseele: Piaţa Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu – Piaţa Romană – Bd. Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piaţa Universităţii – Bd. I.C. Brătianu – Piaţa Unirii – Splaiul Independenţei.

Pietonii sunt rugați să traverseze doar prin locuri marcate și semnalizate corespunzător sau la culoarea verde a semaforului electric, numai după ce s-au asigurat temeinic și sunt siguri că intenția lor de traversare a fost observată de către șoferi.

Sâmbătă, 12 septembrie, în intervalele orare 06.00-10.00 și 16.00-20.00, va avea loc o filmare în zona Calea Victoriei, pe segmentul cuprins între Str. Dem. I. Dobrescu și Str. Ion Câmpineanu, activitate ce va presupune restricționarea traficului, cu devierea circulației pe Str. Dem. I. Dobrescu.

Duminică, 13 septembrie, Federația Română de Ciclism va organiza evenimentul sportiv “Turul României 2020”. Ca urmare, între orele 06.30-16.00, se va restricționa traficul rutier pe Șos. Kiseleff, axul central, segmentul cuprins între Piața Presei Libere și Arcul de Triumf și Șos. Kiseleff, segmentul cuprins între Arcul de Triumf și Piața Victoriei.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-09-11



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE