2024-07-21 20:40

Timișoara este CAPITALĂ Europeană a Culturii în 2023

 |  19:54
Timișoara este CAPITALĂ Europeană a Culturii în 2023

Oraşul Timişoara a preluat prestigiosul titlu de Capitală Europeană a Culturii în 2023, alături de oraşele Elefsina (Grecia) şi Veszprém (Ungaria), conform unui comunicat al Comisiei Europene.

Aceste trei oraşe se alătură celor peste 60 de oraşe care au primit acest titlu în anii precedenţi, atât din întreaga UE, cât şi din afara acesteia. Pe parcursul anului 2023, noile Capitale Europene ale Culturii vor marca deţinerea acestui titlu prin numeroase evenimente, expoziţii şi spectacole.

Pentru a marca această ocazie, pe 9 ianuarie, vicepreşedintele Comisiei Europene Margaritis Schinas va participa la un eveniment de predare a titlului la Muzeul Acropole din Atena, în cadrul căruia se va citi o declaraţie scrisă de comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel. Conform comunicatului, evenimentul va constitui, de asemenea, o ocazie de a sărbători capitalele culturii din 2022, oraşele Esch-sur-Alzette (Luxemburg), Kaunas (Lituania) şi Novi Sad (Serbia).

Prin titlul de Capitală Europeană a Culturii se demonstrează bogăţia şi diversitatea culturilor din Europa, se stimulează turismul durabil şi se promovează dezvoltarea oraşelor prin cultură. De asemenea, titlul are un impact social şi economic pozitiv pe termen lung atât pentru oraşe, cât şi pentru regiunile învecinate.

Oraşele care doresc să fie selectate pentru acest prestigios titlu trebuie să elaboreze un program cultural cu o puternică dimensiune europeană, care să promoveze implicarea activă a locuitorilor şi a comunităţilor lor, se mai arată în comunicatul citat de Agerpres.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-01-06

In legatura cu acest articol...

Capitala a primit undă verde pentru finanțarea de un milion de euro. Destinația banilor: SEMAFOARELE inteligente




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE