2020-11-24 00:10

Statistici îngrijorătoare! Salvați Copiii România: Peste 900.000 de elevi nu au acces la educație online. Guvernul nu a livrat tabletele promise

 |  10:00
Statistici îngrijorătoare! Salvați Copiii România: Peste 900.000 de elevi nu au acces la educație online. Guvernul nu a livrat tabletele promise

Ministerul Educației anunță că 82.000 de tablete vor fi livrate elevilor din 14 judeţe şi din Bucureşti.

Liliana Bibac, de la Salvaţi Copiii spune, însă, că 900.000 de copii nu au acces la învăţământul online.

Începutul şcolii a luat autoritățile din nou prin suprindere, iar elevii nu vor avea rechizitele necesare, nu vor avea device-uri pentru învățământul online și nici manuale de limba română, cei din clasa a VIII-a.

Guvernul a promis 250.000 de tablete, însă doar 82.000 pot să ajungă la elevi.

Singurii care primesc la timp dispozitivele electronice sunt cei din localităţile unde primarii au alocat suficiente fonduri.

Lidia Bibac, coordonator programe educaţionale, Salvaţi Copiii România, a declarat că 900.000 de elevi nu au acces la învățământul online.

„În luna aprilie am socotit noi, cei de la Salvaţi Copiii, pe baza unui eşantion, că în jur de 900.000 de copii nu au avut acces la învăţământul online. Cele 82.000 clar nu sunt suficiente? Categoric nu şi asta se va vedea. Putem să ne aşteptăm la o scădere a performanţei şcolare. Cel mai grav este că putem să ajungem la abandon şcolar”, a spus Bibac.

Marian Murguleţ, secretar de stat în cadrul Guvernului, a precizat că ONAC nu a gestionat bine achiziția de device-uri.

„Din perspectiva mea, nu cred că ONAC a gestionat procedura de achiziţie prea eficient. Experienţa mea de peste 11 ani în piaţa de IT&C, cred că mă îndreptăţeşte să afirm asta”, spune Murguleț.

Elevii văd posibilități remarcabile în învățământul online, însă doar dacă acesta ar ajunge la toți copiii.

„Acest proces al digitalizării în educaţie trebuie să fie accelerat şi ce înseamnă asta? Avem în lege la momentul de faţă biblioteca şcolară virtuală şi platforma de e-learning care dacă ar fi operaţionalizate ar fi nişte resurse extraordinare. Sunt atât de multe oportunităţi de învăţare pe care acestă pandemie ni le-a oferit”, a spus Rareş Voicu, reprezentantul elevilor.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-09-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE