Suma ar ajunge pentru circa 6000 de beneficiari, dacă s-ar lua în calcul plafonul maxim.
Anul trecut, plafonul de două miliarde de lei a fost aproape epuizat și garanția statului a ajuns la aproximativ 8.000 de beneficiari.
Valoarea locuințelor vechi sau consolidate care pot fi cumpărate este de 70.000 de euro, cu un avans de 5%. Pot fi achiziționate și locuințe mai scumpe, însă avansul va fi de 15%.
Prin program pot fi cumpărate case sau apartamente cu o valoare de cel mult 140.000 de euro. Pe acest segment programul nu diferă prea mult față de creditarea ipotecară normală a băncilor, care solicită un avans în zona acestui procent. Doar faptul că riscul este împărțit cu statul reprezintă o diferență.
Accesul în acest segment mai înalt al pieței a fost oricum îngreunat de decizia guvernului de a amâna aplicarea unei cote reduse de TVA de 5%. În 2020 fusese aprobată o decizie de a lărgi această cotă diminuată până la un plafon de 140.000 de euro, însă executivul pe finalul anului trecut a prorogat aplicarea pentru începutul lui 2022 cu argumentul că s-ar pierde venituri bugetare de 200 de milioane de lei.
Nivelul de 5% se va aplica ca și până acum, pentru locuințe de până la circa 93.000 de euro.