2024-04-24 11:10

PROVOCARE pentru vaccinare. Ce vedete au răspuns apelului medicului Gheorghiță

 |  14:09
PROVOCARE pentru vaccinare. Ce vedete au răspuns apelului medicului Gheorghiță

Autoritățile române par dispuse să facă tot ce e posibil pentru impulsionarea vaccinării. Medicul Valeriu Gheorghiță a lansat o provocare pentru mai multe vedete să răspundă la întrebarea: ”Ce conține vaccinul?”.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva Covid, medicul Valeriu Gheorghiţă, a lansat, printr-un mesaj video, o provocare pentru Andreea Esca, Lucian Mîndruţă, Mihai Bobonete şi Văru Săndel de a spune ce înseamnă vaccinul pentru ei.

Într-un alt mesaj video, secretarul de stat la Ministerul Sănătăţii şi vicepreşedintele CNCAV Andrei Baciu a lansat o provocare către Victor Rebengiuc şi Camelia Potec, dar şi către medici, precum Beatrice Mahler şi Adrian Marinescu.

Persoanele provocate de medicul Valeriu Gheorghiță să spună ce conține pentru ele vaccinul au început deja să răspundă invitației.

Primul a fost actorul Mihai Bobonete, care a și postat pe pagina sa de Facebook un clip video.

Pentru el, vaccinul conține liniște și un viitor așa cum trebuie să îl avem și un început de nouă viață trăită așa cum trebuie.

”Am fost provocat de colonelul Valeriu Gheorghiță să vă spun ce conține vaccinul pentru mine și în adevăratul sens al cuvântului, normalitate. Vaccinul conține liniște și un viitor așa cum trebuie să îl avem și un început de nouă viață trăită așa cum trebuie. Liberi, fără frici, fără ură, fără teamă, fără nimic.

Vaccinul conține un viitor excepțional. Vă recomand vaccinul și vă spun că mie nu mi-a făcut rău, mi-a făcut bine și văd că tuturor din jurul meu le face din ce în ce mai bine. Așadar, vaccinați-vă!”, spune Mihai Bobonete în clip.

La rândul său, actorul a lansat și el provocări.

”Provoc pe această cale să îmi spună Micuțu, Cabral, Bogdan Naumovici, ce conține pentru ei vaccinul”, conchide Mihai Bobonete.

La provocarea lansată de Valeriu Gheorghiță a răspuns și Lucian Mîndruță, dar acesta momentan a spus doar că se gândește.

”Ce ma fac? M-a provocat dl. colonel…) Ia sa ma gandesc…”, a scris Mîndruță pe Facebook.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-06-03

GALERIE MEDIA


In legatura cu acest articol...

Ministrul Sănătății anunță modificări în Campania de Vaccinare: Implicarea oricăruia dintre noi este deosebit de importantă

Coronavirus: Doar 196 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Ministerul Sănătății anunță: De unde vor putea descărca românii certificatul verde de vaccinare?




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE