2024-04-23 20:11

Proiect MAI: 120 de zile fără permis pentru cei care circulă pe contrasens

 |  12:30
Proiect MAI: 120 de zile fără permis pentru cei care circulă pe contrasens

Poliţia pregăteşte pedepse mult mai mari pentru conducătorii auto care nu respectă regulile. Astfel, potrivit uneia dintre prevederi, şoferii care circulă pe contrasens pe autostradă vor rămâne fără permis pentru 120 de zile.

La fel, sunt vizaţi şi cei care se deplasează succesiv de pe o bandă pe alta de circulaţie sau alternează în scopul depăşirii unui şir de vehicule care circulă în acelaşi sens.

"Executarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, circulația în sens contrar direcției de mers pe calea unidirecțională, circulația sau traversarea de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile va constitui contravenție și se va sancționa cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.

Proiect MAI: Şoferii care circulă pe contrasens pe autostradă, 120 de zile fără permis

Potrivit aceluiași proiect de act normativ, circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor va constitui contravenţie şi se va sancţiona cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile", declara, recent, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Georgian Drăgan.

Vizaţi sunt şi cei care întorc maşina prin folosirea frânei, dar şi cei care folosesc repetat semnalele sonore şi/sau luminoase, în scopul nejustificat de a obliga un alt şofer din faţă să elibereze banda de circulaţie.

În plus, Ministerul de Interne mai propune suspendarea permisului auto timp de 120 de zile pentru şoferii care circulă pe contrasens pe autostradă.

De asemenea, o altă propunere este ca permisul să fie reţinut pentru 60 de zile, pentru circulaţie pe banda de urgenţă în mod nejustificat.

Decizia Poliţiei de a pregăti sancţiuni mult mai dure pentru şoferi vine după numărul tot mai mare de morţi înregistrat în accidentele rutiere.

Permis luat 60 de zile, pentru şoferii care circulă pe banda de urgenţă

Statisticile arată că, anul acesta, în primele şapte luni, au fost foarte multe persoane care au murit în urma accidentelor rutiere: peste 900. În plus, alte 2.006 au fost grav rănite.

Acesta este cel mai mare număr de victime raportat în perioada amintită, în ultimii trei ani de zile.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-08-31



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE