2022-01-16 11:54

Peste 6.000 de credincioși, la slujba oficiată la mănăstirea ”Peștera Sfântului Apostol Andrei”

 |  16:59
Peste 6.000 de credincioși, la slujba oficiată la mănăstirea ”Peștera Sfântului Apostol Andrei”

Peste 6.000 de credincioşi au participat, marţi, la slujba religioasă de la mănăstirea ”Peştera Sfântului Apostol Andrei” din judeţul Constanţa, iar jandarmii au precizat că ceremonia s-a desfăşurat fără probleme deosebite.

Comandantul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanţa, colonelul Constantin Dima, a declarat pentru News.ro, că mulţi credincioşi au venit cu maşinile personale în zona respectivă şi pentru că nu mai aveau unde să le parcheze, autoturismele au fost lăsate pe partea dreaptă a drumului. 

„Cei mai mulţi credincioşi au venit cu maşinile lor şi după ce s-au umplut parcările din apropierea mănăstirii pentru că nu mai aveau unde să parcheze, au parcat pe partea dreaptă a drumul, având sprijinul Poliţiei Rutiere şi Jandarmeriei”, a precizat Constantin Dima. Astfel, coloana de maşina s-a întins pe cinci kilometri.

De asemenea, Poliţia Rutieră a dat sancţiuni pentru cei care au organizat transporturi speciale cu acest prilej, acest lucru fiind interzis. Comandantul Grupării Mobile de Jandarmi “Tomis” Constanţa a mai precizat că şase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău, dar au primit ajutor de specialitate şi nu s-au înregistrat probleme deosebite. 

„Am dat avertismente pentru cei care nu aveau măşti şi unii s-au conformat. Cred că a fost o misiune care s-a desfăşurat în condiţii normale, nu au fost scandaluri.

Preoţii au mers printre enoriaşi şi au făcut un triaj observaţional, au împărţit măşti, îi rugau să păstreze distanţa. Organizatorii au punctat locuri cu vopsea pentru păstrarea distanţei între participanţi, noi am venit cu garduri şi am făcut trasee”, a explicat colonelul Constantin Dima, conform News.ro.

Totodată, persoanele care au rămas împotmolite cu maşina, având în vedere, că marţi dimineaţă a plouat la mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei”, au fost ajutate din noroi cu ajutorul unui tractor.

La manifestările religioase au asistate peste 6.000 de persoane.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-11-30



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE