2024-04-25 01:14

O pensionară de 76 de ani a reuşit să câştige în instanţă ANULAREA unei amenzi de 1.500 de lei

 |  17:57
O pensionară de 76 de ani a reuşit să câştige în instanţă ANULAREA unei amenzi de 1.500 de lei

Pensionara, în vârstă de 76 de ani, a sunat la 112 pentru că a primit ameninţări de la rude şi vecini. Ajuns la faţa locului poliţistul a considerat că patrula de poliţie a fost chemată nejustificat la domiciliul acesteia, alertând fals patrula specializată de intervenţie. Astfel, pensionara a fost amendată cu 1.500 de lei.

Totul s-a petrecut în septembrie anul trecut. După ce a primit procesul verbal de la poliţie, femeia a depus plângere la Judecătoria Alba Iulia. Ea şi-a motivat apelul la 112 spunând că se temea de fraţii şi vecinii săi, care au ameninţat-o, "iar ea fiind singură şi bătrână nu a ştiut la cine să apeleze în acele momente.” 

 Femeia a susţinut că nu a apelat 112 în mod abuziv şi nu a dorit să facă rău nimănui, "de aceea nu înţelege de ce a fost sancţionată cu amendă şi într-un cuantum atât de mare”.

Poliţia a solicitat respingerea plângerii

Poliţia a solicitat respingerea plângerii şi a precizat că situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal de contravenţie este rezultatul unor constatări personale ale unui poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

„Veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situaţia de fapt reţinută în procesul verbal nu ar corespunde realităţii. Aceste indicii trebuie furnizate şi dovedite de către petentă, care susţine netemeinicia procesului – verbal de contravenţie, neputându-se reduce la o simplă negare de plano a acestora.

În caz contrar, ar fi lipsită de conţinut atât instituţia răspunderii contravenţionale, cât şi puterea organelor abilitate de lege de a acţiona în sensul respectării acesteia. Or, potrivit normelor procesuale civile, «cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o şi dovedească”, a mai afirmat reprezentantul IPJ Alba, informează ziarulunirea.ro

Judecătoria Alba Iulia contestat proporţionalitatea amenzii

Judecătoria Alba Iulia a acceptat cele menţionate în procesul verbal dar a contestat amenda care ar trebui să fie proporţională cu gradul de pericol al faptei săvârşite.

„Nu s-a făcut dovada că petenta ar fi realizat anterior apeluri la 112 fără un motiv întemeiat sau că ar fi fost sancţionată contravenţional pentru o astfel de faptă.

Sancţiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol al faptei săvârşite, iar sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ.

Făcând aplicarea acestor criterii la prezenta cauză, instanţa apreciază că sancţiunea principală aplicată petentei, respectiv amenda contravenţională în sumă de 1.500 lei, nu reflectă o temeinică apreciere a situaţiei de fapt, fiind prea severă”, a motivat judecătorul potrivit sursei citate.

În acest context, amenda în cuantum de 1.500 de lei a fost înlocuită cu un avertisment, iar pensionara a fost informată cu privire la pericolul social al faptei săvârşite.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-03-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE