2024-04-19 03:32

O nouă facilitate pentru români: Monitorul Oficial electronic a devenit GRATUIT

 |  15:32
O nouă facilitate pentru români: Monitorul Oficial electronic a devenit GRATUIT

Monitorul Oficial (MO), Partea I şi a II-a, devine gratuit la publicare, copiere și reproducere. Un anunţat în acest sens a fost făcut, astăzi, de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, şi directorul instituției, Liviu Moraru.

Ludovic Orban a precizat că a ţinut să facă o vizită la sediul Monitorului Oficial, în mod simbolic, chiar în ziua în care iniţiativa legislativă depusă de deputatul USR-PLUS Claudiu Năsui, care a fost adoptată de Parlament şi promulgată de preşedinte, intră în vigoare.

"Este un pas important în conformitate cu dreptul de informare publică al cetăţeanului şi cu transparenţa în funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor publice. Practic, orice cetăţean va putea să folosească tot ceea ce publică Monitorul Oficial Partea I, Partea a II-a. Toate actele normative emise de autorităţi vor putea fi cunoscute de cetăţeni direct", a declarat Orban, la finalul vizitei.

Liviu Moraru a precizat, la rândul său, că prin Legea 57, care a apărut astăzi, Monitorul Oficial devine gratuit la publicare, copiere, reproducere. "Deci toate legile vor putea fi citite pe calculatorul dumneavoastră într-un PDF portabil gratuit de pe site-ul nostru. Mulţumim domnului preşedinte că ne-a sprijinit şi suntem la datorie în apărarea interesului public şi a statului de drept", a afirmat Moraru, citat de Agerpres.ro.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-04-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE