2022-07-02 07:54

Nicușor DAN anunță finalizarea preluării în administrare a Parcului VĂCĂREȘTI: „Chiar din ianuarie vrem să demarăm câteva lucrări de urgenţă...”

 |  13:48
Nicușor DAN anunță finalizarea preluării în administrare a Parcului VĂCĂREȘTI: „Chiar din ianuarie vrem să demarăm câteva lucrări de urgenţă...”

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că, în cursul zilei de miercuri, a fost finalizată procedura de preluare în administrare a Parcului Văcăreşti.

"E pentru prima oară când o arie naturală protejată din România e dată în administrare unei primării", a scris edilul general, joi, pe pagina sa de Facebook.

El spune că, prin contractul semnat cu o zi în urmă, "Parcul Văcăreşti va fi gestionat de Administraţia Parcul Natural Văcăreşti, structură special creată în acest scop şi aflată în subordinea Primăriei Capitalei".

Parcul a fost preluat pentru perioada standard de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii ulterioare.

"Chiar din ianuarie vrem să demarăm câteva lucrări de urgenţă în parc: reabilitarea şi punerea în siguranţă a punctelor de acces, igienizarea şi ecologizarea, asigurarea patrulării şi a monitorizării ariei, expertiza cu privire la restabilirea echilibrului ecologic al apei şi cadastrul celor 183 de hectare ale parcului. Urmează apoi să lansăm un concurs internaţional pentru identificarea de soluţii pentru amenajare. Fiind o arie naturală protejată, vor fi realizate doar intervenţii minim invazive, care să asigure infrastructura de bază pentru vizitare. Va fi un spaţiu pentru pasionaţii de natură, de lacuri, plante şi păsări - fără clădiri, terase sau spaţii de distracţie. Va fi o oază de natură pură, de care să se bucure generaţiile de azi şi din viitor", a mai scris primarul general al Capitalei.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-12-30



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE