2024-04-19 00:42

Ministrul Muncii anunță MĂSURI importante pentru angajați și angajatori din mai multe domenii

 |  20:50
Ministrul Muncii anunță MĂSURI importante pentru angajați și angajatori din mai multe domenii

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunțat, marți, că măsurile de sprijin pentru angajații și angajatorii din sectoarele cele mai vulnerabile vor fi prelungite. Aceasta a avut o întâlnire marţi cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României şi cu cei ai industriei HoReCa.

”Discuțiile pe care le-am avut astăzi cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României și cu cei ai industriei HoReCa au vizat, în principal, eficiența și modul de aplicare a măsurilor de sprijin dedicate sectoarelor de activitate cele mai afectate de pandemie. Am apreciat la partenerii mei de dialog atât propunerile exprimate, cât și disponibilitatea de a transforma întâlnirile noastre într-un mod curent de lucru, de a împărtăși informații, analize și puncte de vedere din domeniile noastre comune de interes.

Pentru a sprijini în continuare angajații și angajatorii din sectoarele cele mai vulnerabile, am decis să prelungim măsurile active pe care le-am aplicat anul trecut:

- Timpul redus de lucru (kurzarbeit) se va aplica pe toată perioada stării de alertă și pe o perioadă de până la 3 luni după. Până în decembrie anul trecut, de această măsură au beneficiat peste 11 000 de angajați doar din sectorul HoReCa și au fost plătite 10,4 milioane de lei;

- Șomajul tehnic - pe toată perioada în care activitatea este suspendată, dar nu mai târziu de 30 iunie 2021. Au fost achitate până acum 4,22 miliarde de lei pentru 1,2 milioane de beneficiari;

 - 50% din salariul angajatului (nu mai mult de 2 500 lei) pentru cei care încadrează în muncă persoane peste 50 de ani sau tineri între 16 și 29 de ani. În aceste două categorii avem deja peste 8 600 de beneficiari și peste 253 de milioane de lei plăți efectuate, iar măsura se va aplica până la 1 septembrie 2021.;

 - 35% din remunerația cuvenită zilei de muncă acordată lucrătorilor zilieri, pentru o perioadă de 3 luni, măsură aplicabilă până la 30 iunie 2021.;

 - 41,5% din salariul aferent zilelor lucrate pentru o perioadă de lucru de 8 ore pe zi pentru sezonieri. Până acum, au beneficiat de această măsură 13 500 de sezonieri, iar plățile efectuate se ridică la 11,1 milioane de lei. Măsura a fost prelungită până la 30 iunie 2021;

 - Zile libere plătite pentru părinți și pe perioada cursurilor online până la finalizarea cursurilor anului școlar 2020-2021. De această prevedere au beneficiat în trecut peste 115 000 de părinți.

 - În ceea ce privește sectorul HoReCa, aceste măsuri au venit în completarea celor fiscal – bugetare menite să susțină activitatea companiilor pe perioada pandemiei, tocmai pentru că a fost unul dintre domeniile cu cele mai mari restricții în ultimul an” transmite Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-01-13



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE