2024-04-24 19:15

Încep înscrierile pentru centrele de copii deschise în VACANȚĂ

 |  18:43
Încep înscrierile pentru centrele de copii deschise în VACANȚĂ

Primăria Capitalei anunță că a dat startul înscrierilor în programul "Vacanţă activă în Bucureşti", destinat copiilor cu părinţii la serviciu în intervalul 12-23 aprilie. Înscrierile se fac începând de luni, 5 aprilie, iar confirmarea va fi primită în intervalul 8-9 aprilie. Participaţii vor fi acceptaţi în ordinea înscrierii.

Programul este destinat copiilor cu ambii părinţi la serviciu sau cu părinţi la muncă, în cazul celor din familii monoparentale. Municipalitatea precizează că iniţiativa nu se adresează celor cu părinţi în telemuncă.

Formularul şi condiţiile de înscriere se regăsesc pe site-urile www.cantusmundi.com şi www.proedus.ro.

În intervalul de vacanţă suplimentară faţă de cea şcolară iniţială, Primăria Capitalei va pune gratuit la dispoziţie cinci spaţii pentru aproximativ 1.200 de copii cu vârsta cuprinsă între 4 şi 12 ani: Muzeul Copiilor, hub-ul educaţional Proedus de la AFI Cotroceni, Opera Comică pentru Copii, Sala Palatului şi sediul Corului Naţional de Cameră Madrigal.

Fiecare copil va avea acces la o singură grupă şi într-un singur interval orar, în acelaşi spaţiu pentru care optează prin formular, după următorul program: 

* Muzeul Copiilor – 8.00 – 12.00 sau 14.00 – 18.00;

* Hub Proedus AFI – 9.00 – 13.00 sau 14.00 – 18.00;

* Opera Comică pentru Copii/ Sala Palatului / Sediul Corului Madrigal – 8.00 – 12.00 sau 13.00 – 17.00.

Pentru a respecta măsurile de protecţie anti-COVID-19, aceştia vor fi împărţiţi în grupe mici, cu asigurarea distanţării necesare, iar cei cu vârsta de peste 5 ani vor purta obligatoriu mască. Fiecare dintre locaţii dispune de spaţii generoase, astfel să încât să fie asigurat un perimetru de 5 mp/copil, pentru a evita aglomerarea.

Spaţiile vor fi dezinfectate atât la finalul fiecărui interval, cât şi la sfârşitul zilei prin nebulizare. De asemenea, materialele care sunt folosite în activităţile copiilor vor fi dezinfectate periodic.

Copiii vor primi măşti de protecţie, dezinfectant şi asistenţă medicală, dacă va fi cazul.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-04-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE