2024-04-18 14:18

Garda Forestieră Suceava, REACȚIE halucinantă după ce doi jurnaliști au fost BĂTUȚI pentru că au filmat tăierile ilegale de păduri

 |  22:30
Garda Forestieră Suceava, REACȚIE halucinantă după ce doi jurnaliști au fost BĂTUȚI pentru că au filmat tăierile ilegale de păduri

Garda Forestieră Suceava a anunțat vineri seara, după ce a făcut verificări la Ocolul Silvic Dealu Negru, acolo unde au fost agresați activistul de mediu Tiberiu Boșutar, dar și doi jurnaliști, că nu au fost găsite nereguli și nu au fost identificate tăieri ilegale de arbori.

Verificările ar fi vizat respectarea regimului silvic pe raza OS Dealu Negru, structură privată de administrare, pe suprafața de fond forestier în vecinătatea căreia s-au produs agresiunile asupra activistului de mediu și a celor doi jurnaliști.

”Cu prilejul controlului, s-a constatat că în zona respectivă (fond forestier proprietate privată) au fost constituite 2 partizi de exploatare, una în anul 2020 și alta în anul 2021.Cele două partizi au fost constituite în conformitate cu prevederile legale și au fost exploatate cu respectarea regulilor de exploatare. În teren nu au fost identificate tăieri ilegale de arbori și nici alte abateri de la legislația silvică. Nu au fost aplicate sancțiuni”, precizează Gărda Forestieră Suceava, într-un comunicat.

Garda Forestieră mai arată că prezența activistului de mediu Tiberiu Boșutar și a echipei de filmare s-a datorat unei solicitări din partea unei persoane fizice și viza legalitatea modului de exploatare a arborilor care au fost marcați în cursul anului trecut.

„Precizăm că în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare și cu prevederile amenajamentelor silvice, exploatarea masei lemnoase se face și în anul următor momentului în care arborii au fost marcați. Pentru a evita evenimentele de natura celui petrecut în data de 16.09.2021, când 3 persoane au fost agresate doar pentru faptul că au încercat să documenteze o posibilă încălcare a legii, Garda Forestieră Suceava adresează rugămintea pe această cale ca pentru orice neclaritate privind legislația silvică, persoanele interesate să se informeze de la instituțiile ce au atribuții în acest domeniu, respectiv ocoalele silvice și Garda Forestieră”, se mai precizează în comunicat.

Garda Forestieră Suceava subliniază că nu încurajează și se disociază de orice faptă sau activitate menită să intimideze sau să obstrucționeze demersurile de bună credință realizate cu scopul de a semnala orice posibilă încălcare a legislației din domeniul silvic.

Fost jurnalist Antena 3, bătut în timp ce filma tăierile ilegale de păduri: ”Am pierderi de memorie!”

Bătaie cu răngi şi topoare în județul Suceava. Doi jurnaliști, Mihai Dragolea şi Radu Mocanu, şi activistul de mediu Tiberiu Boşutar au fost bătuți crunt, într-o pădure, de 20 de indivizi.

Cei trei filmau pentru un documentar internațional despre tăierile ilegale de păduri, din România.

Victimele au ajuns în stare gravă la spital, iar polițiștii au reușit să identifice o parte dintre suspecți.

Radu Mocanu, fost jurnalist Antena 3, a povestit ce s-a întâmplat. 

”Din păcate am avut o pierdere de memorie. Sunt câteva ore pe care nu prea mi le amintesc. Sunt doar niște frânturi de imagini care îmi vin în minte, dar nu aș ști să le leg. 

Eram în zona Dornelor, într-o partidă silvică, unde un localnic urma să ne arate niște nereguli. În momentul acela se auzeau niște mașini venind pe drum. De aici mi s-a cam tăiat filmul.

M-am trezit la spital cu leziuni în zona feței și cu o presiune în zona cefei. Nu mai aveam o memorie coerentă. Din când în când îmi pierdeam fluiditatea în gândire, eram destul de confuz”, povestește Radu Mocanu.

Acesta spune că, în momentul în care, împreună cu colegii săi, au hotărât să facă filmarea, s-au gândit că ar putea apărea astfel de evenimente, dar nu de o asemenea amploare. 

”Ne-am gândit și nu prea ne-am gândit. De data aceasta era vorba despre un localnic care ne ducea în zona respectivă și atunci, fiind un localnic care știe lucrurile, ne-am gândit că o să fie ok. Am subestimat și am făcut o imprudență să mergem acolo, urmând acel localnic, și s-a întâmplat ce s-a întâmplat. 

Cei doi jurnaliști și activistul bătuți noaptea trecută vor depune astăzi plângere la IGPR, nu înainte de a merge la INML unde vor trece printr-o serie de controale în urma cărora vor obține certificate medico-legale.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-09-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE