2024-04-25 21:11

Cum vrea ministrul Bode să rezolve CRIZA de personal de la Poliția de Frontieră

 |  23:59
Cum vrea ministrul Bode să rezolve CRIZA de personal de la Poliția de Frontieră

Tot mai mulți angajați pleacă din Ministerul de Interne. Peste 7000 au părăsit sistemul în acest an. Iar golurile rămase în instituții-cheie, cum este și Poliția de Frontieră, sunt greu de acoperit din promoțiile noi de absolvenți. În lipsa altor soluții, ministrul de Interne vrea să asigure necesarul prin angajări din sursă externă.

Vara, când sunt concedii sau în perioada sărbătorilor, punctele de trecere a frontierei sunt solicitate la maximum, fie că este vorba de vestul țării, de sud sau de aeroportul Henri Coandă.

Iar acum, în plină pandemie, se formează aglomerație și din cauza formalităților suplimentare pentru prevenirea răspândirii COVID. În toate aceste situații se vede clar că Poliția de Frontieră nu are personal suficient.

E nevoie de mii de oameni în întregul sistem al Ministerului de Interne, în condițiile în care numai de la începutul anului au plecat 7000 de angajați.

Ministrul Lucian Bode a propus ca 5000 de persoane să fie angajate din sursă externă, conform TVR.

Reprezentanții sindicatelor nu sunt de acord cu această soluție.

Surse autorizate din minister spun că mulți polițiști se pregătesc să se pensioneze, unii de teamă că ar rămâne în sistem până la 70 de ani dacă legea se va schimba. În aceste condiții, promoțiile din școlile de poliție cu greu ar putea acoperi golurile rămase.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-09-01



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE