2024-04-19 06:17

Capitala, în fața unei crize majore a gunoaielor

 |  09:34
Capitala, în fața unei crize majore a gunoaielor

Au fost închise majoritatea stațiilor de sortare – reciclare a deșeurilor municipale generate în București

Operatorii de salubritate anunță PMB că-și reduc activitațile

Fapte:

2021 este an de raportare la UE de către Ministerului Mediului a datelor privind ținta de reciclare a deșeurilor, și anume reciclarea a 50% din deșeurile generate in 2020. În București, în acest an, avem o reciclare de doar 8-9%. Urmarea: infringement și penalități uriașe zilnice pentru România. Altă țintă asumată de România: colectarea separată a deșeurilor menajere, astfel încât la gropi, dupa ce trec prin stații de sortare, să ajungă maximum 10 % din deșeurile municipale. Acum raportul e invers: 90% la groapă, 10 % recuperare. De la 1 ianuarie 2021, in București, conform obligațiilor asumate de țara noastră, este obligatorie colectarea separată a deșneurilor municipale biodegradabile. Cum, cine se ocupă, unde se vor duce deșeurile? Nu e clar, nu se știe. Stația de sortare a Sectorului 3 a fost „suspendată” de Agenția pentru Protecția Mediului Bucuresti săptamâna trecută (deșeurile probabil vor fi duse direct la gropi diverse, nesortate). Stația de sortare-valorificare Ulmeni Calarași, unde se duc deșeuri din trei sectoare din București, tocmai a fost „suspendată” de Garda de Mediu. Stația de sortare – valorificare ECOREC Ilfov, cea mai mare din România, încă nu are autorizație de mediu emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov, cu toate că este depusă documentația de anul trecut. Romprest Service, operatorul de salubritate din Sectorul 1, a luat decizia de a limita temporar și gradual activitățile din cadrul serviciului de salubrizare, începând cu data de 27.11.2020. Practic, Romprest  anuntă ca e posibilă sistarea serviciului public de salubrizare în Sectorul 1. URBAN si ROSAL, operatorii de salubritate, preconizează o criză, ca nu vor mai avea unde duce deșeurile și acuză politici anticoncurențiale în domeniu. Primaria Municipiului București a anunțat public săptamâna trecută că va iniția o „procedură de achiziție pentru  delegarea activitatii de administrare a depozitelor de deșeuri”, deci duce o politică de îngropare a deșeurilor și nu sortarea/ valorificarea lor. Contrar bunului simț, contrar politicii oficiale a statului român, se încearcă eliminarea, diluarea fazei „sortare/ procesare- reciclare” din procesul de eliminare deșeuri.  Groapa Vidra Ilfov (Eco Sud SA), fară licență, primește deșeuri fară a avea o stație de sortare cu randamentul cerut. Stațiile de sortare trebuie să aibă un randament de 75% pentru materiale reciclabile și 25 % valorificare prin incinerare, co-generare etc. “În prezent, din cantitatea totală de deşeuri intrată în depozitul Vidra, sunt sortate manual PET-urile şi deşeurile metalice”  - se precizeaza in solicitarea Vidra- Eco Sud pentru revizuirea Autorizatiei Integrate de Mediu depusă la Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov. Deci cam tot ce intră, acolo ramâne, îngropat. Oamenii „de mediu” din PMB sunt deja „pregătiți” să anunțe că au gasit soluția: îngropâm deșeurile din București la Vidra!

Așadar, două la Primărie, două la Groapă... curat, murdar, Domnule Fechet! Nu, nu este un extras din Caragiale, este realitatea gunoaielor Bucureștiului de azi. Pentru că  Bucureștiul este, astăzi,  01.12.2020., la un pas foarte mic de o criză majoră a gunoaielor, cu binecuvântarea instituțiilor statului, care ignoră realitatea și angajamentele luate de România.

Primăria Capitalei e prinsă la mijloc

Așa cum jurnalistii Digi24 si Puterea24 avertizau în urmă cu nici două săptămâni, în scurt timp, Bucureștiul ar putea ajunge singura capitală a unui stat membru UE unde - în plină pandemie și sub o procedură de infringement pe mediu -  străzile să fie pline de gunoaie menajere neridicate.

Ministerul Mediului, unde abia s-a instalat un nou ministru, ignoră situația reala cam „împuțită” deja, cât și avertismentele operatorilor preluate în presa centrală și locală și pasează responsabilitatea către Primăria Capitalei și primăriile de sector. Cel puțin asta se înțelege din atitudinea indiferentă a noului ministru și din răspunsurile la întrebările pe care Puterea24.ro le-a adresat instituției și pe care le publicăm integral la finalul articolului.

Nici măcar spectrul unor sancțiuni de milioane de euro de la Bruxelles nu mișcă autoritățile române, care preferă să bage capul ca struțul în nisip și să se laude că au descoperit cine aduce fumul în București.

Marii salubriști din Capitală au însă reacții dure referitor la aceste situații cam „urât mirositoare” din curtea Ministerului Mediului și a autorităților din subordine.

Ei cred că Bucureștiul ar putea ajunge, în curând, precumh orașul italian Napoli - năpădit de gunoaie în urmă cu acum câțiva ani , dacă autoritățile statului nu acționează de urgență. Salubriștii spun că sunt interese mari la mijloc, iar cineva trage sforile pentru a declanșa o criză a gunoaielor în Capitală, în plină pandemie, in timp ce autoritatile isi vad senine de indiferenta si indolenta lor. Sau poate de interesele lor?

„O să ajungem să lăsăm gunoiul pe străzi!”

„Munții de gunoaie vor fi ceva normal în București, mai ales că operatorul din comuna Vidra a consacrat ca metodă de lucru comandarea unui lung șir de campanii de tip „fake news”. Prin intermediul acestora a încercat să își denigreze competitorii, scopul fiind de a-i determina să încheie contracte în condiții dezavantajoase pentru ei, fie de a închide cu totul activitatea. Toți operatorii se vor închide și nu o să mai avem unde duce gunoiul!”, explică proprietarul Blue Planet  SA, una dintre firmele de salubritate de top.

Radu Simțion, avocatul ROSAL, o altă firmă de salubritate cu mare experiență în București, are aceeași opinie față de situația prezentă: „Prin politicile anticoncurențiale și prin activitățile dincolo de limita legii ale unui operator – care privesc, îndeosebi, comisari ai Gărzii de Mediu, precum și prin fals și uz de fals, se urmărește blocarea oricărui operator concurent care ar vrea să își ia autorizația de mediu. O să ajungem să lăsăm gunoiul pe străzi!”.

Ministerul Mediului rămâne însă surd la toate semnalele de alarmă venite de la operatorii din piață! Noul ministru, Mircea Fechet, urmează calea tergiversărilor, consacrată de predecesorul său, Costel Alexe, care nu răspundea la adresele Garzii de Mediu, în timp ce și această instituție, la rândul ei, ignora adresele de la ANRSC - Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (vezi facsimil).

Capitala, în fața unei crize majore a gunoaielor
zoom

Capitala, în fața unei crize majore a gunoaielor
zoom

Capitala, în fața unei crize majore a gunoaielor
zoom

Și tot așa, la nesfârșit, cercul vicios al intereselor și al lipsei de răspundere din instituțiile statului. Să fie „gratis” tot acest haos bine organizat? Poate instituțiile abilitate ar trebui să investigheze cine anume profită de pe urma acestei lentori administrative. Și mai ales cum reușește un anumit operator de pe piața deșeurilor municipale să aibă un cvasimonopol, după ce, în prealabil a „eliminat” din joc, rând pe rând, mai toate firmele concurente.

Garda Națională de Mediu constată realitatea, dar tolerează ingroparea deseurilor

Nu mai este deloc un secret faptul că milioane de euro, bani publici gestionați de primăriile de sector, ajung ilegal în conturile unei companii controversate, respectiv ale operatorului care administrează depozitul de deșeuri municipale Vidra, din județul Ilfov.

Pe lângă poluarea mediului înconjurător și afectarea sănătății populației din zonă - așa cum rezultă din nenumărate rapoarte și anchete de presă - operatorul de la Vidra „sifonează” banii cetățenilor din municipiul București, deoarece decontează nelegal servicii de depozitare deșeuri, fără a avea însă un contract de gestiune a serviciilor de utilităţi publice, așa cum prevede  Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice.

Mai mult, operatorul cu pricina nu mai are nici Licență de operare valabilă pentru depozitul de deșeuri Vidra, deci legal nu mai poate primi nicio cantitate de deșeuri municipale, acest lucru rezultând din adresele trimise de ANRSC, autoritatea competentă în domeniul reglementarii serviciilor publice, către Garda Națională de Mediu (GNM).

De altfel, în urma sesizărilor, Poliția Economică a început o anchetă la Vidra și a somat GNM să facă toate demersurile pentru îndeplinirea obligațiilor legale, adică începerea procedurii de închidere a depozitului Vidra.

Deocamdată, deși într-un răspuns către „Grupul de Acțiune Berceni” (vezi facsimil 4, atașat articolului) GNM constată lipsa contractului de delegare și a licenței operatorului de la Vidra, instituția „uită” să dispună sistarea activității și suspendarea autorizației,  conform legii și atribuțiilor pe care le are.

De ce oare? Nu e greu de bănuit...

Primăria Capitalei, pe contrasens în criza deșurilor

Și nu doar la Garda De Mediu există această atitudine de delăsare - unii ar spune interesată, față de respectarea și aplicarea legii.

Sunt primării de sector (2 și 4, spre exemplu) care preferă să plătească amenzi de milioane de lei anual, din banii cetățenilor, decât să caute soluții pentru respectarea legii și să renunțe la contractele nelegale care prevăd depozitarea deșeurilor municipale în locații care nu mai sunt de mult conforme.

Spre surprinderea noastră, chiar și Primăria Capitalei, deși acum este condusă de Nicușor Dan, a demarat în aceste zile o „Consultare de piață privind tariful / tona de deșeuri municipale depozitate/eliminate la un depozit de deșeuri ecologic care deține Autorizație Integrată de mediu” (vezi facsimil 5, atașat acestui articol).

Adică, metoda de gestionare a deșeurilor care a băgat România în infringement pe mediu, și ne-ar putea costa milioane de euro sub formă de amenzi percepute de Comisia Europeană, pare promovată chiar de la nivelul Primăriei Capitalei.

Și ne mai mirăm că, în curând, ne vor năpădi gunoaiele! Primarul general Nicușor Dan pare ca nu este la curent cu manevra subordonaților săi. Sau este un sabotaj, așa, ca de început de mandat?

Țara arde și... Ministerul Mediului răspunde în cuvinte de lemn tocite de atâta indiferență față de realitatea arzătoare.

Răspunsurile Ministerului Mediului la solicitarea de presă transmisă de Puterea24.ro

1. Comisia Europeană a trimis recent un document ce reprezintă deschiderea formală a procedurii de infringement pe mediu. Despre ce este vorba?

 Această procedură se referă la 15 depozite de deșeuri municipale neconforme existente și rămase neînchise, din cele 101 prevăzute în Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană.

Aceste obligații revin României în temeiul articolului 14 litera (b) din Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri, coroborat cu articolul 13 din această directivă și cu capitolul 9 secțiunea B punctul 3 litera (a) din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României.

 2. Din informațiile noastre s-au făcut presiuni mari la Garda de Mediu ca anumiți operatori de interes public să fie închiși, în avantajul unor firme care fac doar depozitare, și nu cum recomandă Comisia Europeană, adică reciclare, sortare, etc. Cum comentați aceste informații?

 Informațiile privind presiunile exercitate asupra Gărzii Naționale de Mediu referitor la închiderea activităților anumitor operatori economici ce au ca domeniu de activitate gestionarea deșeurilor sunt nefondate și nereale. Astfel, Garda Națională de Mediu efectuează controale periodice planificate, tematice sau pentru soluționarea petițiilor la toți operatorii economici autorizați pentru colectare, sortare, tratare, reciclare și depozitare deșeuri, inclusiv pentru verificarea trasabilității deșeurilor.

 3. Din informațiile care circulă în piață, rezultă că în curând Bucureștiul se va umple de gunoaie și ar putea ajunge un al doilea Napoli? Ați dispus vreun set de măsuri pentru ca acest lucru să nu se întâmple?

 În prezent activitatea de depozitare a deșeurilor municipale generate în Municipiul București se desfășoară la depozitele Vidra și Rudeni. Operatorul depozitului Glina nu mai deține Autorizație Integrată de Mediu și are activitatea suspendată.

În urma controalelor efectuate la operatorii de salubritate ai stațiilor de sortare, ai instalațiilor de tratare și ai depozitelor de deșeuri, Garda Națională de Mediu a impus măsuri de conformare cu prevederile legislației în vigoare și a aplicat sancțiuni pentru neconformitățile constatate. Prin conformarea acestor operatori, se va asigura gestionarea corespunzătoare a deșeurilor.

Un rol important îl au Primăria Municipiului București și primăriile de sector, care au responsabilitatea asigurării trasabilității deșeurilor municipale pe baza

 pentru aceste activități.

După cum se vede atitudinea autorităților arată cam așa: „Dacă le bagăm ca pisica sub preș, mai miroase urat?

Raspunsul:  miroase evident. S-a cam împuțit situația!”


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-12-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE