2020-12-02 16:50

UPDATE. ANM: Week-end cu ploi, vijelii și grindină în aproape toată țara

 |  11:00
UPDATE. ANM: Week-end cu ploi, vijelii și grindină în aproape toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) atenționează că peste trei sferturi din ţară se vor afla până duminică dimineaţa sub avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică.

UPDATE. Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării până duminică, iar zone din vest şi sud-vest sunt sub cod portocaliu de vânt şi ploi torenţiale. A fost emisă şi o prognoză specială pentru Bucureşti.

În sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, precum şi în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi 30...40 l/mp şi, pe arii restrânse, 50...70 l/mp.

”În cea mai mare parte a ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. . În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp”, precizează meteorologii.

”În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării, dar îndeosebi în jumătatea de vest. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe suprafeţe mici 40...50 l/mp”, transmite ANM.

În intervalul 15.08.2020 Ora 10:00 - 16.08.2020 Ora 10:00, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, mai accentuate spre seară şi noaptea când va creşte probabilitatea pentru fenomene specifice instabilităţii atmosferice (averse cu caracter torenţial, posibil moderate cantitativ, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului). Temperatura maximă va fi de 30...32 de grade, iar cea minimă de 17...18 grade.

16.08.2020 Ora 09:00 - 16.08.2020 Ora 23:00 Valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior. Cerul va fi temporar noros şi, mai ales în prima parte a zilei, vor mai fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă va fi de 27...28 de grade.

Conform prognozei de specialitate, în perioada 15 august, ora 10:00 - 16 august, ora 10:00, în cea mai mare parte a ţării se vor semnala averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20 - 25 l/mp şi, pe arii restrânse, 40 - 60 l/mp.

ANM precizează că instabilitatea atmosferică se va semnala, sâmbătă, pe arii restrânse şi în sud-estul ţării, iar duminică, din nou, în majoritatea regiunilor.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-08-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE