2024-04-25 08:20

ANM: Disconfort termic în București până vineri seară; temperatura maximă - 35 de grade

 |  13:20
ANM: Disconfort termic în București până vineri seară; temperatura maximă - 35 de grade

Disconfortul termic va fi ridicat în Capitală pe parcursul următoarelor trei zile, iar temperaturile maxime vor fi între 33 şi 35 de grade, conform prognozei speciale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime vor fi de 33 - 35 de grade, iar noaptea vor fi minime de 18 - 20 de grade. Cerul va fi variabil, cu posibile înnorări, averse şi descărcări electrice în seara zilei de miercuri (17 august). Vântul va sufla slab şi moderat.

Conform prognozei ANM, în zilele de miercuri, joi şi vineri (17, 18 şi 19 august), în regiunile vestice şi sudice, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 şi 38 de grade, cu valori mai ridicate vineri (19 august), spre 39 - 40 de grade în vest şi sud-vest. Minimele nu vor coborî sub 18 - 21 de grade, subliniază ANM. 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-08-17



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE