2024-04-24 18:56

Ce este DERMATITA seboreică și care sunt cauzele

 |  22:49
Ce este DERMATITA seboreică și care sunt cauzele

Știai că dermatita seboreică afectează în principal adulții, cu vârste între 30 și 60 de ani? De pildă, stresul are un impact semnificativ asupra bolii, contribuind la agravarea acesteia.

Dermatita seboreică este o boală inflamatorie a pielii care afectează în special (dar nu numai), fața și scalpul, atât în cazul adulților, cât și al copiilor. Această afecțiune este susținută de inflamația cauzată de înmulțirea prea rapidă a celulelor pielii și de activitatea ridicată a glandelor sebacee. Este o dermatită inflamatorie legată de alterarea răspunsului imun la Malassezia, combinat cu factorii de mediu.

Care sunt simptomele?

  Printre cele mai frecvente simptome ale dermatitei seboreice se numără pruritul, senzația de arsură, roșeața, crustele și/sau mătreața. Crustele apar de regulă pe scalp, față, părțile laterale ale nasului, sprâncene, urechi, pleoape, coate și piept.

  Aceasta se manifestă în principal în zona retro-auriculară (linia unde se întâlnesc fruntea și părul), în pliurile nazolabiale, pe sprâncene și în partea superioară a trunchiului. Toate aceste manifestări pot fi reactivate atunci când persoana este supusă perioadelor de stres prelungit, în timpul anotimpurilor reci sau dacă aerul este foarte uscat.

Cât de răspândită este dermatita seboreică?

  Dermatita seboreică este o afecțiune destul de frecventă și afectează 1-3 % din populația lumii. Aceasta afectează în principal bărbații, în special în timpul copilăriei și adolescenței, dar se manifestă și în jur de 30 de ani la bărbați și 40-50 de ani la femei. Cu toate acestea, dermatita seboreică poate afecta temporar și nou-născuții. Știai că acele cruste de lapte prezente la nou-născut reprezintă, de fapt, o manifestare a dermatitei seboreice?

Care sunt cauzele dermatitei seboreice?

  Niciun studiu nu a reușit să determine cauzele exacte care duc la apariția dermatitei seboreice, iar manifestările sale sunt aproape similare cu cele ale altor afecțiuni dermatologice, cum ar fi psoriazisul sau dermatita atopică. Totuși, se pare că dermatita seboreică este rezultatul unei serii de factori de mediu, genetici, endocrini și dietetici. Un mediu stresant și o dietă dezechilibrată se numără cauzele probabile ale reapariției recidivelor.

Factori:

Producția excesivă de sebum din piele;

Reacția sistemului imunitar la ciuperca Malassezia, care colonizează în mod normal pielea;

Îngrijire/igienă neadecvată a pielii;

Poluare;

Predispoziție genetică;

Răspuns imun anormal;

Afecțiuni neurologice, cum ar fi boala Parkinson;

Afecțiuni psihiatrice, cum ar fi depresia;

Abuzul de alcool;

Sezonul rece sau uscat;

Sistem imunitar slăbit (ex. pacienții care au suferit transplant de organe sau au afecțiuni precum HIV, cancer etc.) Recuperarea în urma unor afecțiuni medicale stresante, cum ar fi atacul de cord.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-01-27



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE