2020-11-24 16:39

Alimentele-MINUNE pentru femei, adevărate elixire ale tinereții

 |  23:12
Alimentele-MINUNE pentru femei, adevărate elixire ale tinereții

P24

Nutriția este „arma secreta” a unei femei, cred specialiștii. Atâta timp cât mănânci alimentele potrivite, aparatul reproducător va funcționa corect, vei avea o menopauză mai ușoara și vei îmbătrâni mai lent.

„Cred mai degrabă într-o dieta sănătoasă pe viață decât în diete miraculoase pe care le tii doua săptămâni și apoi renunți. De obicei, noi, ginecologii, vă recomandam dieta mediteraneana.”, a declarat renumitul ginecolog Dweck.

Ce are special față de cele mai multe diete, dieta mediteraneană este axată pe optimizarea sănătății, nu doar pe scăderea în greutate. A fost votată cea mai buna dietă pentru sănătatea generală, dar și cea mai ușor de urmat, pentru că oferă un echilibru intre macronutrienti și nu impune restricții drastice.

Nu se bazează pe eliminarea completă a unui grup de alimente sănătoase, așa cum se întâmplă în cazul dietei ketogenice, de exemplu.

Pe de altă parte, U.S. News & World Report a publicat pentru anul 2019 TOP-ul celor mai bune diete, iar Dieta Mediteraneană se află în atenţia experţilor, clasându-se pe primul loc în numeroase categorii precum cele mai sănătoase diete, cele mai uşor de urmat, cele mai bune diete pentru diabetici, cele mai bune diete pentru sănătatea inimii şi cele mai bune diete pe bază de plante.

Dieta Mediteraneană are la bază alimente pe care oamenii obişnuiau să le consume în anii '60 în Grecia şi Italia. Cercetătorii au descoperit că în acea perioadă, aceste popoare erau extraordinar de sănătoase comparativ cu americanii şi nu erau atât de expuşi bolilor. Numeroase studii au arătat că Dieta Mediteraneană poate ajuta la scăderea în greutate, dar totodată previne atacurile de cord, accidentele vasculare cerebrale, diabetul de tip 2 şi moartea prematură, potrivit csid.ro.

Însă majoritatea studiilor au observat că această dietă este bogată în plante şi conţine mai puţine alimente provenit de la animale. În orice caz, este recomandat consumul de peşte şi fructe de mare de cel puţin două ori pe săptămână. Bineîneţeles, acest stil de viaţă implică şi activitatea fizică regulată.

Dieta Mediteraneană: informaţii de bază

Alimente pe care să le consumi: fructe, legume, nuci, seminţe, verdeţuri, cartofi, cereale întregi, pâine, ierburi şi condimente, peşte, fructe de mare şi ulei de măsline extra virgin;

Alimente pe care să le consumi moderat: carne de pui, ouă, iaur şi brânză;

Alimente pe care să le consumi foarte rar: carnea roşie;

Alimente pe care să le eviţi: băuturile cu îndulcitori, zahăr, carnea procesată, cereale şi uleiuri rafinate.

Cele mai sănătoase alimente

Legume: roşii, broccoli, salată kale, spanac, ceapă, conopidă, morcovi, varză de Brussels şi castraveţi;

Fructe: mere, banane, pere, portocale, căpşune, struguri, pepene galben şi piersici;

Nuci şi seminţe: nuci, migdale, nuci de macadamia, alune, caju, seminţe de floarea soarelui, seminţe de dovleac;

Leguminoase: fasole, linte, mazăre, arahide, năut;

Tuberculi: cartofi, cartofi dulci, napi;

Cereale integrale: orez integral, pâine integrală, paste integrale, porumb;

Peşte şi fructe de mare: somon, sardine, ton, creveţi, scoici, crab, moluşte, midii, macrou, păstrăv;

Carne de pasăre: pui, raţă, curcan;

Ouă: de găină, de raţă, de prepeliţă;

Lactate: brânză, iarut, iaurt grecesc;

Ierburi şi condimente: usturoi, busuioc, mentă, rozmarin, piper, scorţişoară;

Grăsimi sănătoase: ulei de măsline extra virgin, măsline, avocado şi ulei de avocado.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-08-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE