2024-04-16 13:23

România și-a asigurat o nouă MEDALIE la Campionatele Mondiale de scrimă

 |  18:34
România și-a asigurat o nouă MEDALIE la Campionatele Mondiale de scrimă

Maria Boldor şi-a asigurat o medalie în proba feminină de floretă, marţi, după ce s-a calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de scrimă de la Cairo. Reamintim că tricolorii au mai obţinut o medalie la această competiție, bronz la sabie masculin, prin Iulian Teodosiu.

UPDATE. Maria Boldor a cucerit medalia de bronz în concursul feminin de floretă, din cadrul Campionatelor Mondiale de scrimă de la Cairo (Egipt), după ce a fost învinsă marți în semifinalele competiției.​ În penultimul act, Boldor (aflată la cea mai bună performanţă individuală din carieră) a pierdut în fața franțuzoaicei Ysaora Thibus (vicecampioană mondială la individual în 2018), scor 15-3.

Românca a trecut în sferturi de franţuzoaica Pauline Ranvier, vicecampioană mondială în 2019 la individual, cu 15-12, iar în penultimul act va înfrunta o altă reprezentantă a Franţei, Ysaora Thibus, vicecampioană mondială la individual în 2018. Ambele franţuzoaice au obţinut argintul cu echipa anul trecut la JO 2020.

Maria Boldor a dispus în primul tur de Kelleigh Ryan (Canada) cu 15-5, în turul secund a trecut de ucraineanca Alina Poloziuk, în optimi a câştigat în faţa altei reprezentante a Canadei, Eleanor Harvey, cu 15-7.

Mălina Călugăreanu a fost învinsă în primul tur al tabloului principal de italianca Alice Volpi, campioană mondială la individual în 2018, cu 15-11, Emilia Corbu a încheiat pe locul 72 în clasamentul final, în timp ce Andreea Dincă a ocupat locul 95.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-07-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE