2024-04-25 09:54

Vladimir Putin recunoaște că a avut efecte secundare după vaccinarea cu Sputnik V. Cu ce simptome s-a confruntat președintele Rusiei

 |  14:14
Vladimir Putin recunoaște că a avut efecte secundare după vaccinarea cu Sputnik V. Cu ce simptome s-a confruntat președintele Rusiei

Președintele rus Vladimir Putin a dezvăluit miercuri, în cadrul conferinței anuale cu publicul, că s-a vaccinat cu serul Sputnik V și că a avut și efecte secundare, iar după câteva zile dezvoltase deja anticorpi. El a mai spus că aproximtiv 10% din persoanele care se vaccinează se îmbolnăvesc după imunizare, însă a fost corectat de un viceprim-ministru, care a precizat că procentajul este de doar 2,5%.

Vladimir Putin, care s-a vaccinat în martie împotriva COVID, a explicat de ce nu a spus la vremea respectivă ce ser a folosit.

"Nu am vrut să creez un avantaj pentru niciunul dintre ele (în Rusia se produc patru vaccinuri - n.r.). L-am făcut pe acela care durează mai puțin timp (între cele două doze - n.r.) și care are mai puține efecte secundare", a declarat Vladimir Putin miercuri, în timpul conferinței anuale, potrivit The Moscow Times.

El a dezvăluit că s-a vaccinat cu Sputnik V și că a avut și efecte secundare, care au trecut repede.

"După prima doză nu am simțit nimic, doar o mică inflamare a brațului, după vreo patru ore. A doua doză am făcut-o la ora 12 AM, iar la ora 12 PM mi-am luat temperatura și aveam 37,2 C. Când m-am trezit, aveam 36,6. După câteva zile, mi-au analizat sângele și au găsit un nivel ridicat de anticorpi", a mai spus președintele rus.

"Aproximativ 10% se îmbolnăvesc (după vaccinare - n.r.), dar trece foarte ușor. Oameni foarte celebri s-au îmbolnăvit după vaccinare... Oameni apropiați de mine s-au îmbolnăvit, din păcate, dar le-a trecut repede și nu a fost nevoie să ia medicamente puternice. Și asta bazat doar pe cercul meu de cunoștințe", a mai afirmat Putin.

Puțin mai târziu, viceprim-ministrul Tatiana Golikova l-a corectat pe președinte, spunând că 2,5% se îmbolnăvesc după vaccinare, nu 10%, cât declarase Putin, potrivit . 

Președintele rus a mai declarat în timpul coferinței că el nu este adeptul vaccinării obligatorii, deși în Moscova, dar și în alte părți din Rusia vaccinarea a devenit o obligație pentru anumite categorii profesionale.

"Nu sprijin vaccinarea obligatorie, îmi mențin punctul de vedere", a mai spus Putin, îndemnându-i pe ruși să se vaccineze: "Avem patru vaccinuri făcute cu tehnică de ultimă oră, sunt sigure și eficiente, așa că sper că ezitările unora dintre cetățenii noștri vor dispărea".


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-06-30



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE