2024-04-19 18:37

Vaccinare anti-COVID-19 în România, 10 ianuarie 2021: 108.294 vaccinați, 388 reacții adverse

 |  19:09
Vaccinare anti-COVID-19 în România, 10 ianuarie 2021: 108.294 vaccinați, 388 reacții adverse

Conform datelor furnizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinare, numărul de vaccinuri efectuate în România a ajuns la 108.294. Numărul total de reacții adverse, de la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent este de 388.

Numărul de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech în ultimele 24 de ore, la prima administrare, este de 5.993, anunță CNCAV. De la debutul vaccinării anti-COVID-19 în România s-au vaccinat 108.294 cadre medicale. 

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 38 reacții adverse, comune și minore, între care 15 local și 23 reacții generale. 

În total au fost 388 de reacții adverse, de asemenea comune și minore, între care 155 reacții locale cu durere la locul injectării și 233 de reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, anxietate, alergii de tip urticarie). Alte 5 reacții sunt în curs de investigare.

Potrivit CNCAV, programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-01-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE