2024-04-19 09:12

Un caz de pestă porcină africană a fost depistat în România

 |  15:00
Un caz de pestă porcină africană a fost depistat în România

Prefectului judeţului Vaslui, Mircea Lăudatu, a convocat, vineri, Centrul Local de Combatere a Bolilor, care a aprobat o serie de măsuri specifice după ce într-o gospodărie din comuna Rebricea a fost confirmat un caz de pestă porcină africană, potrivit Agerpres.

"Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi a confirmat, prin buletin de analiză, un caz de pestă porcină africană la porcii domestici dintr-o gospodărie aflată pe raza localităţii Rateşu Cuzei, comuna Rebricea. (...)

Atragem atenţia cetăţenilor că este interzis consumul cărnii de porc fără a fi efectuat examenul trichineloscopic al acesteia. În acest scop, cetăţenii sunt rugaţi să se prezinte la medicul veterinar cu probe de carne în vederea efectuării acestui examen.

Având în vedere evoluţia alarmantă a virusului pestei porcine africane pe teritoriul judeţului Vaslui, DSVSA Vaslui şi Instituţia Prefectului fac un apel către primari, consiliile locale şi către cetăţeni să trateze cu maximă responsabilitate acţiunile care ţin de prevenirea răspândirii virusului şi recomandă să respecte cu stricteţe toate acţiunile impuse de autorităţile competente", precizează un comunicat transmis, joi, de Instituţia Prefectului Vaslui.

Autorităţile fac apel la cetăţeni şi la crescătorii de porcine să anunţe de urgenţă medicul veterinar în situaţia în care apar modificări în starea de sănătate a porcinelor din gospodăriile proprii sau dacă apar cazuri de mortalitate în rândul animalelor.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-09-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE