2020-12-05 09:48

TRUMP cere distanțare socială și pentru musulmani, de RAMADAN, așa cum au avut și creștinii de PAȘTE

 |  17:21
TRUMP cere distanțare socială și pentru musulmani, de RAMADAN, așa cum au avut și creștinii de PAȘTE

Donald Trump şi-a exprimat sâmbătă speranţa că musulmanii americani vor fi obligaţi să respecte aceleaşi norme de distanţare socială în timpul Ramadanului ca şi creştinii de Paşte, după ce un număr de credincioşi au protestat împotriva reglementărilor restrictive privind adunările din cauza epidemiei de noul coronavirus.

Preşedintele american a fost întrebat despre o afirmaţie pe care a redistribuit-o pe Twitter, cea a unui comentator conservator, care părea să se îndoiască de faptul că musulmanii sunt trataţi cu aceeaşi severitate ca creştinii care încalcă regulile de distanţare socială, scrie Agerpres.

"Aş spune că ar putea exista o diferenţă şi ar trebui să vedem ce se va întâmpla, pentru că am văzut o mare disparitate în această ţară. Sunt criticate bisericile creştine, dar nu şi moscheile", a declarat Trump în cadrul conferinţei sale de presă cotidiene de sâmbătă de la Casa Albă.

Ramadanul va începe joi, la o săptămână şi jumătate după Paştele catolic, cea mai importantă sărbătoare a creştinismului, în timpul căreia anumiţi creştini au încălcat regulile de sănătate publică pentru a organiza slujbe ilegale.

Întrebat dacă el crede că imamii vor refuza să se conformeze normelor de distanţare socială, Trump a răspuns: "Nu, nu cred deloc deloc acest lucru. Eu sunt un om care crede în credinţă. Şi nu este important care este credinţa dumneavoastră. Dar politicienii noştri par să trateze diferitele confesiuni foarte diferit".

Societatea islamică din America de Nord, alături de experţii medicali musulmani, a cerut astfel suspendarea rugăciunilor de grup şi a şcolilor de duminică, precum şi altor adunări.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-04-19



Parerea ta...

ADEVARAT
19 Apr 2020

Religiile sunt ca partidele . Toate au la baza aceasi ideologie , numai ca politicieni lor , o interpreteaza cu vrea ei . Cite religii , atitea partide
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE