2024-04-24 22:03

STUDIU. Varianta sud-africană a coronavirusului poate anula protecția pe care o asigură vaccinul PFIZER

 |  10:15
STUDIU. Varianta sud-africană a coronavirusului poate anula protecția pe care o asigură vaccinul PFIZER

Varianta coronavirusului descoperită în Africa de Sud poate anula protecţia vaccinului de la Pfizer/ BioNTech până la un punct, a arătat un studiu recent israelian, deşi în această ţară prezenţa mutaţiei este scăzută iar datele nu au fost analizate şi de alţi specialişti, conform Reuters, preluată de News.ro.

Studiul, publicat sâmbătă, a comparat starea de sănătate a 400 de persoane testate pozitiv cu Covid-19, la 14 zile sau mai mult după ce au primit una sau două doze ale serului, faţă de acelaşi număr de pacienţi nevaccinaţi care aveau boala. Cele două grupe aveau aceeaşi vârstă şi sex. 

Varianta sud-africană, B.1.351, a fost descoperită la 1% din toţi cei bolnavi studiaţi, potrivit Universităţii Tel Aviv, care a colaborat cu cel mai mare furnizor de servicii medicale din ţară, Clalit. 

Dar printre pacienţii care au primit două doze de vaccin s-a constatat că rata infecţiei era de opt ori mai mare decât a celor neimunizaţi -  5.4% faţă de 0.7%.

Una dintre concluzii este că acest vaccin este mai puţin eficient împotriva variantei sud-africane, comparativ cu prima formă a virusului şi cu cea identificată în Marea Britanie, care este foarte răspândită în Israel, potrivit cercetătorilor. 

"Am descoperit o rată disproporţionat mai mare a variantei sud-africane în rândul persoanelor vaccinate cu a doua doză, comparativ cu grupul de nevaccinaţi. Asta înseamnă că varianta sud-africană este capabilă, până la un punct, să anuleze protecţia vaccinului", a spus Adi Stern de la Universitatea din Tel Aviv. 

Cercetătorii au avertizat cu privire la rezultatele cercetării, întrucât au studiat un număr redus de persoane, pentru că în Israel nu sunt multe cazuri cu această variantă. 

Ei au mai spus că studiul nu şi-a propus iniţial să arate efectul unui vaccin împotriva oricăror forme de coronavirus, fiind vizaţi pacienţi deja testaţi pozitiv cu Covid-19, nu rata generală a infecţiilor. 

Pfizer şi BioNTech nu au dat un răspuns.

Unele studii anterioare au indicat faptul că injecţia Pfizer/BioNTech este mai puţin eficientă împotriva formei B.1.351 în comparaţie cu alte variante ale coronavirusului, oferind totuşi o protecţie consistentă. 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-04-11



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE