2024-04-25 02:17

STUDIU. Vaccinurile protejează împotriva formelor grave de COVID-19 cauzate de varianta DELTA

 |  14:53
STUDIU. Vaccinurile protejează împotriva formelor grave de COVID-19 cauzate de varianta DELTA

Persoanele complet vaccinate sunt de 11 ori mai puţin susceptibile să moară din cauza COVID-19 şi de 10 ori mai puţin susceptibile să fie spitalizate, după ce varianta Delta, mai contagioasă, a devenit tulpina dominantă a virusului în Statele Unite, au declarat oficiali americani din domeniul sănătăţii, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Datele provenite din trei articole publicate de Centrele pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică din SUA, subliniază în unanimitate eficacitatea continuă a vaccinurilor anti-COVID-19 împotriva formelor severe de coronavirus.

Acest anunţ survine a doua zi după dezvăluirea noii strategii a preşedintelui Joe Biden de a combate COVID-19, care include un decret ce obligă angajaţii marilor companii americane să fie vaccinaţi sau să facă un test de screening săptămânal.

"După cum am arătat, studiu după studiu, vaccinarea funcţionează", a declarat directoarea CDC, Rochelle Walenksy, în cadrul unei conferinţe de presă.

Primul studiu a analizat sute de mii de cazuri de COVID-19 din 13 jurisdicţii americane în perioada 4 aprilie - 19 iunie, înainte ca varianta Delta să devină tulpină dominantă, şi le-a comparat cu cazuri de contaminare în perioada 20 iunie - 17 iulie.

Între aceste două perioade, riscul ca o persoană complet vaccinată să fie infectată cu COVID-19 în comparaţie cu o persoană nevaccinată a crescut uşor, trecând de la 11,1 ori mai puţine şanse să fie infectată la 4,5 ori.

Protecţia împotriva spitalizării şi a decesului a rămas stabilă, însă a scăzut mai mult la persoanele cu vârsta peste 65 de ani decât la grupurile de indivizi mai tineri.

Autorităţile sanitare evaluează în prezent necesitatea unei a treia doze şi este probabil ca persoanele în vârstă să fie primele care o vor primi atunci când administraţia Biden îşi va lansa campania de rapel pe 20 septembrie.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-09-11



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE